La prima întrunire, care va avea loc joi, 22 martie, ora 18, în corpul A al Bastionului Theresia, vor citi Radu Vancu, poet şi critic literar din Sibiu, şi Tudor Creţu, poet, prozator, directorul BJT.
“La Cenaclul Literar Text va participa, lunar, un scriitor de vârf din afara Timişoarei, care va lectura, dialoga si dezbate alături de un confrate timişorean. Publicul va avea, astfel, posibilitatea unor întîlniri periodice cu autori din toată ţara, care ilustrează tendinţe definitorii ale literaturii române contemporane”, explică managerul BJT.
Radu Vancu s-a nascut in 1978, la Sibiu. A publicat cinci cãrţi de poezie: Epistole pentru Camelia, (Imago, 2002); Biographia litteraria, (Vinea, 2006); Monstrul fericit, (Cartier, 2009); Sebastian in vis, (Tracus Arte, 2010); Amintiri pentru tatãl meu, (Vinea, 2010). De asemenea, a publicat doua eseuri : Mircea Ivanescu. Poezia discreţiei absolute, (Vinea, 2007); Eminescu. Trei eseuri, (InfoArt Media / Argonaut, 2011). Împreună cu Claudiu Komartin, a realizat antologia Cele mai frumoase poeme din 2010 (Tracus Arte, 2011). Este lector la Facultatea de Litere si Arte din Sibiu, precum și redactor la revistele Transilvania și Poesis International, precizează organizatorii întâlnirii literare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!