În cadrul acestui centru vor fi realizate şi ateliere creative ce se adresează tuturor copiilor şi adolescenţilor interesaţi să-şi dezvolte abilităţi creative. „Venim şi în sprijinul famiilor, cu şedinţe de psihologie, acolo unde este nevoie. Lunar, 80 de copii sunt aşteptaţi la centru”, ne spune Mirela Năvligu, director de programe art-terapie şi psihologie. Specialiştii din cadrul centrului lucrează şi cu elevi nevăzători ai Liceului IRIS, precum şi alături de copii care suferă de surzenie totală, pe care îi ajută să-şi dezvolte latura creativă.
În ultimii zece ani, Organizaţia Terapia prin Artă „Doina Pocioianu” s-a concentrat pe ajutorarea categoriilor de persoane defavorizate. Fie că a fost vorba despre copii abuzaţi sau cu dizabilităţi din centrele de plasament, spitale sau diferite familii, ori despre vârstnici din căminele de bătrâni, organizaţia le-a întins tuturor o mână şi le-a oferit, gratuit, servicii de recuperare prin intermediul artei.
Organizaţia a funcţionat înainte în cadrul Complexul de Servicii Specializate, unde Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş le-a oferit un spaţiu pentru desfăşurarea activităţii.
Noul centru a fost inaugurat, joi, împreună cu Asociaţia Clubul Rotary Opera Timişoara şi firmele care au contribuit la amenajarea acestuia.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!