Servicii medicale de înaltă tehnicitate, creştererea mobilităţii bolnavilor şi egalitatea de şanse la aceste servicii sunt câteva dintre beneficiile pe care le vor avea copiii cu boli rare din vestul ţării, după ce Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara a devenit partener al Universităţii din Szeged şi al Universităţii „Vasile Goldiş” Arad. Instituţiile colaborează în cadrul unui proiect european numit „Screeningul bolilor metabolice la nou-născut şi diagnosticul molecular al bolilor cu trasmitere ereditară”. Astfel, la Timişoara, în incinta Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” va funcţiona un Centru euroregional pentru screeningul bolilor rare, metabolice şi genetice.
„Noi nu suntem începători în acest domeniu, dar acest proiect ne aduce aproape un milion de euro, bani cu care ne vom îmbunătăţi dotarea cu aparatură şi activitatea de screening a anumitor boli. Adică, în următoarele şase luni-un an, vom începe un screening, adică fiecare nou-născut din Timişoara va fi investigat pentru anumite boli cum ar fi hemofilia, talasemia, mucoviscidoza, hipotiroidismul congenital sau sindromul Down, în anumite cazuri. Este clar că vom lucra în echipe cu alţi specialişti, cum sunt obstetricienii-ginecologi, şi vom efectua screening în timpul sarcinii sau imediat după naşterea copiilor. Programul va dura 2-3 ani, după care va trebui să găsim fonduri pentru continuarea sa, ceea ce va fi esenţial”, spune prof. dr. Maria Puiu, specialist în boli rare la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara.
Proiectul va contribui la îmbunătăţirea asistenţei medicale în cazul bolilor rare şi va permite în acelaşi timp un progres pe termen lung şi în alte domenii medicale: oncohematologie, imunologie, endocrinologie.
Valoarea totală aprobată a bugetului proiectului aferent Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara este de 793.368,72 euro, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 777.501,34 euro, 15.867,38 euro urmând să fie alocaţi din bugetul local al oraşului, suma reprezentând contribuţia proprie a spitalului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!