Călin Dobra, președintele CJ Timiș, a semnat contractul de proiectare și execuție cu firma contractată prin licitație publică pentru execuție. Execuția lucrării costă 2.5 milioane lei, bani din fonduri europene. Execuția lucrării este programată să dureze cel mult 18 luni, iar proiectarea trei luni.
Casele de tip familial, cu o capacitate de 32 beneficiari, câte 16 pentru fiecare casă, vor adăposti copii din centrele de plasament și din centrele de recuperare. Casele vor fi identice și vor fi amplasate izolat una față de cealaltă. Fiecare casă de tip familial va avea o suprafață totală de 577 metri pătrați, iar toate spațiile proiectate vor fi accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități.
Centrul de zi va deservi cei 32 de ocupanți ai caselor și alți 10 membri ai comunității, fiind amenajat într-o clădire existentă. Acesta va fi dotat, printre altele, cu trei cabinete ale personalului de specialitate (asistent social, psiholog, psihopedagog etc.).
„Acei copii ne au doar pe noi, nu concep să le întoarcem spatele și să le refuzăm șansa la o viață normală. Închiderea centrelor de plasament și introducerea lor în case de tip familial le va spori considerabil șansele de dezvoltare personală, de integrare în societate. Mediul în care ei cresc este determinant pentru modul în care vor funcționa în mijlocul comunității la vârstă adultă. Mă bucur să văd că intrăm în linie dreaptă cu aceste investiții atât de importante”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
Citiți principiile noastre de moderare aici!