Circulaţia tramvaielor şi autoturismelor a fost blocată, miercuri după-amiază, din cauza unui accident de circulaţie petrecut în faţa Hotelului Continental din oraşul Timişoara. Şoferul unui taximetru a efectuat o întoarcere ilegală, la intersecţia străzilor Proclamaţia de la Timişoara cu Popa Şapcă (Martin Luther). Maşina sa a fost lovită în plin de un tramvai de pe linia 4 care se îndrepta spre Piaţa Libertăţii.
„Iniţial am crezut că m-a văzut. Am redus din viteză, dar el a virat la stânga, deşi nu are voie. Nu am reuşit să-l mai evit”, a arătat vătmăniţa de pe mijlocul de transport în comun implicat în accident. Bărbatul de la volanul taxiului a fost ridicat de un echipaj al ambulanţei şi transportat la spital.
„La intersecţia străzilor Proclamaţia de la Timişoara cu Popa Şapcă a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unui conducător auto. Şoferul taxiului a efectuat virajul la stânga, fără a se asigura, şi a fost lovit de tramvai”, a arătat unul dintre agenţii de circulaţie prezenţi la locul producerii accidentului.
Taxiul, un autoturism marca Dacia Logan, a fost serios avariat şi a rămas blocat între linii. Circulaţia în zona centrală a fost blocată până când s-a reuşit îndepărtarea autoturismului din faţa tramvaiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!