Ministrul Sorin Grindeanu a venit din nou vineri, 9 februarie, la Timișoara. S-a oprit pe Centura Sud, la intersecția cu Drumul Boilor. Aici, acesta a vorbit despre evoluția lucrărilor, îmbucurătoare în ultima perioada. Noutatea ar fi că, dacă totul merge conform planului, circulația pe centură ar putea fi deschisă etapizat.
„Se lucrează așa cum ați văzut în ultima vreme. Este o mobilizare de 500 muncitori, se lucrează 24 de ore din 24 pe lucrările care pot fi făcute astfel, anume terasamentele. Eu cred că termenul asumat, acela de vară (iulie – n.r.), va fi respectat.(…) Mi-aș dori, dacă vom găsi soluțiile potrivite, să dăm chiar pe tronsoane drumul la această centură. Adică dacă poate se termine lucrările mai repede de la Ghiroda, de exemplu, până la Moșnița, să nu stăm până în când ar fi gata toată”, a declarat Grindeanu.
Sectorul în cauză, potrivit ministrului, ar putea fi deschis cu vreo două luni înainte de luna iulie, termenul de finalizare pentru întreaga centură.
„Au pus un panou și au spus că e de vină CNAIR-ul”
O problemă care ar putea împiedica deschiderea unui prim tronson ar fi faptul că Primăria Timișoara nu s-a ținut de protocolul semnat în urmă cu doi ani și încă nu a făcut relocările necesare în vederea amenajării intersecției cu Drumul Boilor, a spus Grindeanu. În schimb, ar fi fost amplasat un panou care învinuia Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de situație.
„La o lună de când am devenit ministru, în 2021, am semnat un protocol cu Primăria Timișoara legat de intersecția cu Drumul Boilor. Noi ne angajam la ceva, dânșii se angajau la altceva. Dânșii au făcut un lucru: au pus un panou aici să spună că CNAIR-ul e de vină. Vreau să vă spun ceva: nu s-au terminat relocările pe care trebuiau să le facă cei de la primărie. Trebuiau să reloce utilitățile. Sunt doi ani de zile! Noi terminăm chestiunea, această centură. Am înțeles, a fost panoul ăsta aici, dar cu relocările ce facem? Protocolul! Eu sper să se trezească la realitate, este un protocol semnat în decembrie 2021, am înțeles că a pus domnul Lațcău panoul, dar relocările? Luați-o ca un apel la dânșii să își facă treaba! Vreau să terminăm acest tronson înainte de vară”, a mai declarat Grindeanu.
De-a lungul celor doi ani, ar fi existat mai multe discuții între Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara și Primăria Timișoara pe seama acestor relocări, iar ultima promisiune a primăriei ar fi finalizarea acestor relocări în această lună, potrivit reprezentanților primei instituții.
Vă reamintim, contractul de aproape 80 de milioane de euro și cu termen de 12 luni pentru finalizarea lucrărilor de pe Varianta Ocolitoare Timișoara Sud a fost semnat pe 27 iunie 2023 cu asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL (lider) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE SRL. Aceasta a preluat un șantier cu progres fizic al lucrărilor de 58,26%. Inițial, firma italiană Tirrena Scavi trebuia să finalizeze lucrările încă din decembrie 2021, însă nu a respectat niciun termen, iar contractul cu aceștia a fost reziliat la finalul lui 2022.
În ianuarie, după pauza luată de sărbători, progresul era de 65%, dar constructorul a promis să se va mobiliza serios pentru finalizare în termen, până în iulie 2021. Recent, era anunțat și faptul că, acolo unde este posibil, se lucrează și noaptea, iar că în total au fost peste 300 de muncitori relocați pe șantier.
Pe aceeași temă:
S-a semnat contractul de 80 de milioane de euro pentru finalizarea Centurii Timișoara Sud
Trimite articolul
XFritz nu deschide nimic fara spaga super groasa. plus ca el provine din extreme verde din Germania, deci uraste strazile, masinile…. de aia a inchis si zoo(ca vezi doamnne animale in captivitate).
Continental i cere de ani de zile lui Fritz sa i dea autorizatie sa le lege bulevardul Contructorilor de strada Siemens, pe banii lui Conti, si nu le da Fritz autorizatie, habar nu am cat ar vrea el spaga, dar oricat ar fi de mica Conti nu poate da spaga pe acte ca deconteaza banii din Germania…
-
Acum că ai postat mizeria asta de comentariu poți să te duci la Robu să îi ceri banii promiși 😉
-
Să îl faci pe grindă la șliț…
58,26 % !!! UAU, ce SPECIALIȘTI în calcule, avem !!! Atât : calcule !!!
Ulita Timisoare nu centura!!! Este jenant ca in 2024 sa construim centura cu o banda si banda continua in proportie de 90%. Deja se sta cu orele portiunea Giarmata vii- Dumbravita. JENANT a ajuns Timisoara, pana si Oradea are centura cu 4 benzi si tot ce se construieste se face la minim 2 benzi pe sens. JENANT
În regatul orbilor, chiorul este împărat. Grindeanu se poartă pe cai mari, se autolaudă cu Umbrarescu, critică PMT etc. Pe italieni i-a retezat ca rechinul. Abia făcuseră un acord de finalizare pe porțiuni. https://www.capital.ro/drdp-timisoara-centura-timisoara-sud-realizata-in-proportie-de-58.html/amp
Mai terminați cu UMB și cu Zelenski, toți prostănacii români, majoritari, se luptă cu orcii. România eșuată.
Nu are cum sa o termine e imposibil poate în 2025 Neserios Umbrarescum
-
Tu probabil locuiesti in Ferentari iar acolo fostul primar mutat in alt sector va promitea autostrada cu 8 benzi si stranduri cu intrare gratuita :))
Unde ii pelusa SUD când ai nevoie ? Oficialii ăștia trebuiau primiți cum trebuie la Timișoara.ne cerem scuze domnului ministru…data viitoare vom fi mai atenți, bineînțeles dacă nu vin pe șustache că până acuma:)