Conform celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în decembrie s-au luat măsuri pe timp de iarnă pentru rezistența lucrărilor efectuate până acum. Muncitorii revin din ianuarie pe traseu, iar termenul aproximativ de finalizare al centurii de 26 de km este decembrie 2022.
„Șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud încheie anul cu un procent de realizare de 45%. În luna decembrie, vremea a fost în general ploioasă, iar antreprenorul lucrării a efectuat preponderent lucrări de conservare necesare pentru perioada de iarnă. S-au executat și lucrări de suprastructură: s-au montat grinzi la pasajul peste str. Trandafirilor, la ieșire din comuna Giroc spre pădure, lucrări de cofrare, armare, turnare beton, la podețe, poduri și canale. Echipele antreprenorului revin pe șantier în prima parte a lunii ianuarie 2022”, transmit cei de la DRDP Timișoara.
Lucrările pe șantierul Centurii Timișoara Sud au demarat, teoretic, în 25 martie 2020, când a fost semnat ordinul de începere. Într-un an și trei luni de șantier s-au făcut doar 27,4% din lucrări, iar reprezentanții CNAIR au recunoscut că acestea sunt întârziate din cauza „slabei mobilizări a constructorului”. Conform contractului, centura trebuie să fie gata în 24 de luni, iar reprezentanții DRDP anunță că termenul final este în ultima lună a anului 2022.
Centura Timișoara Sud este proiectată să lege ieșirea din Timișoara de pe Calea Lugojului cu cea spre Utvin, Sânmihaiu Român, prin Chișoda, Giroc, Moșnița și Ghiroda, prin două benzi. Centura va avea 26 de kilometri. De proiect și execuție se ocupă firma Tirrena Scavi Spa, iar valoarea contractului depășește 60 de milioane de euro.
După ce va fi gata și această centură, mai rămâne de realizat tronsonul dintre ieșirea spre Utvin și Calea Aradului, prin Săcălaz. Odată construită, centura de sud a orașului va avea o garanție de zece ani.
Trimite articolul
XPai anul asta lucrarile au avansat cam 30%. Deci mai dureaza cel putin 2 ani pana e gata. 2024 inaugurare.
Sa traim pana atunci..
-
Pai inaugurarea se face inainte de alegeri. Deci … mai avem un pic de asteptat
45% ca ziceți voi…. 10-15% cât vedem noi. În fine. Se întorc la lucru în ianuarie… 3 ianuarie sau 31 ianuarie? Întreb și eu, ca tot anul 2021 s-a lucrat o luna efectiv.
Și apropo: preluarea unui anunț și transmiterea lui nu este jurnalism. Vai și amar la ce nivel suntem pe fiecare nivel…