„Temele actuale în imunologie le reprezintă terapia care foloseşte celulele stem, vaccinurile şi bolile autoimune- alergia”, a precizat în deschidere preşedintele Societăţii de Imunologie din România. Prima dintre cele trei zile de discuţii a abordat subiectul Celulei stem – de la studii fundamentale la aplicaţii clinice şi a fost dedicată proiectelor europene axate pe utilizarea celulelor stem în medicina regenerativă, în care este implicată echipa UMF Timisoara, coordonată de prof. Virgil Păunescu.
Tot joi s-a vorbit despre Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului, care se va construi în Timisoara, până în anul 2013. Va fi un institut de cercetare unic în regiune, dotat cu echipamente de cercetare performante şi o cameră albă, care va permite în viitor utilizarea celulelor stem în tratamentul bolnavilor cu afecţiuni neoplazice. Legat şi de acest subiect, Dragoş Ciuparu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, a declarat la Timişoara că „instituţiile de cercetare din România vor primi fonduri suplimentare, având în vedere calitatea proiectelor depuse”.
Despre importanţa cercetării a vorbit şi prof.dr. Carmen Bunu, din cadrul UMF Timisoara. „Acest eveniment celebrează 10 ani de cercetare în Timişoara şi în centrul nostru de imunofiziologie şi biotehnologii. Domeniile mari de cercetare din medicina timişoreană vizează oncologia, bolile cardiovasculare şi studiile translaţionale. Sunt necesari mai mulţi bani pentru cercetare deoarece ea permite specialistului să citească secretele dinăuntru oamenilor, să poată pune un diagnostic corect şi să susţină tratamentul”, a spus aceasta.
Vineri, profesorului Torsten Tonn din Germania i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa al UMF Timisoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!