Grupul autoreprezentanților Ceva de Spus (CDS) din Timișoara își exprimă profunda indignare şi regretul privind situația persoanelor cu dizabilități din România. Împreună cu alte instituţii şi organizaţii, asociaţia timişoreană a trimis premierului Victor Ponta şi miniştrilor de resort o scrisoare în care cer să se oprească toate investițiile de renovare și extindere a instituțiilor rezidențiale şi să înceapă o dezinstituționalizare reală în conformitate cu art.19 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. România
”Am trăit 23 de ani în diferite orfelinate și instituții rezidențiale pentru persoane cu dizabilități. Abuzurile, bătăile, sedările erau la ordinea zilei. Eram batjocoriți, ignorați, desconsiderați fără nicio șansă la dezvoltare, eram doar niște <<handicapați oligofreni irecuperabili>>. Am reușit să ies din instituție în 2003 fără să știu nimic despre viața în comunitate învățând foarte multe de la angajații fundațiilor care aveau locuințe protejate. Acum locuiesc total independent, sunt angajată și în curând îmi voi deschide și o afacere. Persoanele cu dizabilități vor și pot trăi în comunitate!” declară Elisabeta Moldovan, co-președinte al Asociației Ceva de Spus din Timișoara. „Rezolvarea pentru toate instituțiile rezidențiale este crearea de servicii sociale comunitare, locuire în comunitate cu suportul de care are nevoie fiecare persoană cu dizabilități. Guvernul României nu ar trebui să renoveze nicio instituție, banii nu în ziduri și faianță trebuie investiți, ci în persoanele cu dizabilități: în salvarea lor din instituții și asigurarea unei vieți decente în comunitate”, mai spune tânăra care a reuşit să învingă sistemul.
„Din tot ce am văzut până acum, acele instituţii sunt şi astăzi un fel de lagăre. Acolo oamenii sunt sedaţi şi lăsaţi, cel mult, să se uite la televizor. Astfel, nu <<deranjează>> pe nimeni din afară. Elisabeta Moldovan e un caz fericit. A scăpat de acolo, s-a salvat, are o existenţă normală, autonomă. Dar ea e, în România, o excepţie. Cei mai mulţi nu au această şansă, deşi ar putea, la rându-le, să muncească, să fie de folos, lor şi societăţii”, explică Zoltán Szövérdfi-Szép, persoană de suport în cadrul Ceva de Spus.
”Conform cercetărilor Institutului pentru Politici Publice din București, în ultimii ani România a cheltuit 24 de milioane de euro pe renovarea și extinderea instituțiilor rezidențiale. Acest lucru trebuie să se oprească acum. Guvernul să facă un plan realist pentru închiderea instituțiilor rezidențiale și mutarea treptată a persoanelor cu dizabilități în servicii de suport comunitare oferindu-le sprijin bazat pe nevoile individuale” susţine Raluca Popescu, co-președinte Ceva de Spus.
Grupul CDS atrage atenția că nu adopțiile internaționale sunt singura șansă pentru tinerii din instituții, ci crearea serviciilor sociale comunitare.
„Asociația Ceva De Spus își oferă experiența și expertiza Guvernului României pentru a remedia situația persoanelor cu dizabilități aflate în instituții, dar pentru asta Guvernul trebuie să: oprească toate investițiile de renovare și extindere a instituțiilor rezidențiale; coopteze autoreprezentanții Ceva de Spus în acțiunile de control din toate instituțiile României pentru a remedia încălcările grave ale drepturilor de bază ale omului și pentru a avea o imagine reală despre situația existentă; pornească o dezinstituționalizare reală în conformitate cu art.19 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități; coopteze autoreprezentanți în toate procesele decizionale privind persoanele cu dizabilități”, se arată în mesajul transmis autorităţilor.
Asociația Ceva De Spus, împreună cu Institutul pentru Politici Publice, Centrul de Resurse Juridice, Fundația Alpha Transilvană și ProAct Suport, a semnat o scrisoare destinată Domnului Prim Ministru Victor Ponta, Domnului Vice-Prim Ministru Liviu Dragnea, Doamnei Ministru Mariana Câmpianu, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice și Domnului Ministru Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, așteptând răspunsul urgent al autorităților.
Grupul de autoreprezentanți Ceva de Spus s-a înființat la Timisoara în 2010 şi urmăreşte să atragă atenţia asupra provocărilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!