Chiriile medii ale imobilelor de două camere au crescut cu aproape cu 2%, ajungând la o valoare de 297 euro în octombrie comparativ cu septembrie, când era de 291 euro. În intervalul august-septembrie, chiria medie pentru locuinţele de două camere a crescut cu 4%, de la 279 euro (august), la 291 de euro (septembrie). Pentru apartamentele de trei camere, majorarea a fost de aproximativ 4%, de la o valoare de 348 euro, în septembrie, ajungându-se la o valoare de 361 de euro, în octombrie. La obţinerea rezultatelor au fost luate în considerare valorile maxime, respectiv cele minime ale chiriilor medii, pentru garsoniere şi locuinţe cu două camere. În cazul garsonierelor, cea mai mică chirie a fost de 120 de euro, pentru un imobil din Timişoara, mai exact zona Dumbărviţa, iar cea mai mare – de 300 de euro. 180 de euro este cea mai mică chirie cerută pentru un imobil cu două camere din Timişoara, iar cea mai ridicată chirie – 1.500 de euro, pentru un imobil cu două camere din zona Mehala. Acestea sunt concluziile unei analize realizate de MagazinulDeCase.ro în judeţul Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!