Potrivit unei analize a Imobiliare.ro, proprietarii de apartamente din marile orașe ale țării și-au mărit așteptările legate de prețurile pe care le pot obține din chirii, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022.
Cum chiriile au continuat să crească și în luna august, previziunile celor de la Imobiliare.ro sunt că tendința va continua, mai ales odată cu revenirea studenților la cursuri.
Cele mai piperate chirii se plătesc în Cluj-Napoca și în București. În schimb, la Timișoara, piața chiriilor continuă să fie una mai accesibilă.
„Chiriile continuă să crească. Garsonierele din Cluj se închiriază deja cu 320 de euro/lună cu 14% mai mult decât anul trecut și cu 100 de euro lunar peste Timișoara, unde, în continuare piața chiriilor e mai abordabilă. Situația curentă nu lasă loc de foarte multe interpretări pentru ceea ce va urma în septembrie când numărul proprietăților scoase la închiriere va scădea, iar cererea va crește cu până la 20% în marile orașe”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Garsoniere
Cele mai scumpe garsoniere sunt în continuare în Cluj-Napoca. Potențialii chiriași trebuie să fie pregătiți să scoată din buzunar o sumă medie de 320 euro/lună.
De la începutul acestui an și până în prezent, sumele solicitate pentru garsonierele din Cluj-Napoca s-au majorat cu aproape 14%. Până și la București garsonierele se închiriază mai ieftin, prețul mediu cerut de către proprietari ajungând la 310 euro/lună.
La Brașov, poți să te muți într-o garsonieră dacă plătești 299 euro/lună, în timp ce în Constanța chiria medie pentru o astfel de locuință a atins pragul de 280 euro/lună, după o majorare spectaculoasă, cu 20%, de la începutul anului și până la mijlocul lunii august.
De un buget similar ai nevoie și dacă vrei să te muți în chirie în Iași. Mai norocoși sunt cei care își caută o garsonieră în Timișoara. Aici, astfel de locuințe se listează pe piață cu un preț mediu de 220 euro/lună.
Apartamente cu 2 camere
Cluj-Napoca se menține pe primul loc în clasamentul marilor orașe cu cele mai piperate prețuri pentru chiriași și în cazul apartamentelor cu 2 camere. Persoanele interesate de închirierea unui apartament au ajuns să achite un preț mediu de 499 euro/lună, în timp ce în Capitală cei care erau pregătiți să se mute au găsit astfel de proprietăți cu 480 euro/lună.
În cazul Brașovului, chiria medie solicitată pentru o locuință cu 2 camere este de 430 euro/lună, iar în Constanța de 400 euro/lună.
Costuri mai mici au avut cei care și-au închiriat un apartament în Iași. Proprietarii au cerut aici un preț mediu de 384 euro/lună. În Timișoara un apartament cu 2 camere poate fi închiriat cu cel mai mic buget, respectiv cu 350 euro/lună. Aici, de altfel, chiriile s-au scumpit cel mai puțin de la începutul anului, majorarea fiind cu circa 8%.
Apartamente cu 3 camere
Topul se schimbă în cazul apartamentelor cu 3 camere. Cele mai mari chirii sunt solicitate în București, media situându-se în jurul valorii de 650 euro/lună. Capitala este urmată de Cluj-Napoca unde suma medie cerută de proprietari este de 600 euro/lună.
Dacă vrei să închiriezi un apartament cu 3 camere în Brașov trebuie să te aștepți să plătești în jur de 580 euro/lună, în timp ce o proprietate similară în Constanța îți va aduce un cost de 550 euro/lună.
Pentru 450 de euro poți închiria un apartament în Iași, în timp ce la Timișoara proprietarii cer doar 400 euro/lună pentru o locuință cu 3 camere.
Trimite articolul
XDaca intrebi pe oricine care e al doilea oras ca numar de olteni din RO, pariez oricat la orice ora pe acest lucru ca raspunsul e Timisoara. Asta e singurul motiv pentru care mi-as dori sa creasca pretul chiriilor.
-
Eu zic sa le spui timisorenilor sa nu mai inchirieze oltenilor, mi s-ar parea “normal”, tie nu? “iubesc tradarea dar urasc pe tradatori” ințăleji, “stimabile”? cre’ ca totusi mai multi is veniti de prin banat deja (cel putin in oras, nu in periurban). si mai cred ca or fi mai multi olteni in tg. jiu si in craiova, deci chiar n-are cum timisoara sa fie al doilea, poate al treilea🤣😂🤣🤪 daca gasim niste vinovati de serviciu, practic putem vota pe oricine, ca avem vinovatul la indemana, iar noi nicio responsabilitate. mi se pare o metoda de succes! da’ mai putem sa ne luam si de ceva etnie care doar ea face toate relele pe-aici, macar ca backup sa mai avem un vinovat. plus bugetarii, sa nu-i uitam! si biciclistii! sau soferii! sau: #🤪
-
Primul.
Si Timisoara se tot scufunda in toate topurile oraselor din Romania.
Singura explicatie este nepasarea politicienilor locali, preocupati sa se certe intre ei decat sa faca ceva bun pt. oras.
Atragerea investitiilor, construirea unui stadion, a unei sali de sport decente, finalizarea centurii, autostrada Timisoara-Belgrad… sant numai cateva lucruri necesare orasului pt a se dezvolta.
Dar politicienii locali prefera sa se muste intre ei si sa isi faca campanie, decat sa isi faca treaba pt care au fost alesi, adica sa serveasca interesele locuitorilor acestui oras, acestui judet.
-
“Atragerea investitorilor” e asa, niste vorbe. Cat e somajul in timisoara? ce investitii vrei daca n-ai forta de munca? a, sa mai aducem niste nepalezi, pakistanezi etc. Sau? Zic ca ar fi cazul si de niste dezvoltare intensiva, nu doar extensiva, apoi mai povestim. Sala de sport si stadion deja au devenit niste fix-uri. E criza, daca n-ai aflat, astea se fac cand esti pe crestere, nu e cazul acum. Da’ de, mai conteaza si pe cine votezi.”Treaba pentru care au fost alesi”🤣😂🤣 poate de catre tine, majoritatea voteaza sloganuri si lozinci, “sa fie bine sa nu fie rau”, “pe aia ca sa le rupa fasul la ailalti”, “noi suntem speciali si votam… deosebit numa’ ca sa aratam cat suntem speciali”… ca sa nu mai zic de aia care au muuuulta treaba in ziua votului.
#🤪
-
De acord. Se lucrează la multe în oraș. Stadionul este ultima prioritate. Mai degrabă mi-aș dori niște bazine de înot. Știu că sunt și alea în plan și se vor realiza.
-
Cred ca nu stam chiar rau la bazine de inot. Da’ imi aduc aminte de uszoda si-mi creste tensiunea. cat despre ce intelege cetateanu roman dintr-un bazin cu separare pe culoare… ce conteaza ca incürci cu “scalda” ta de stat la o barfa agatat ca un simpatic🤪 de separatoare in mijlocu bazinului? cineva vrea sa inoate? sa inoate, ce, il opreste cineva? eeeeteee… no, atat ‘ințelege’, asa se comporta.
dar eu zic ca stam rau la cüratenie, intretinere parcüri, rezolvare sesizari de la cetateni, stpt pe butuci, colderm in groapa, traficul un haos, locüri la scoli si gradinite, chestii d’astea de baza in secol xx nu xxi. da’ noi visam “digital twin” si alte abureli. si aruncam un mega buget(comparativ cu al altor orase) pe “studii” si orice abureli sub 30k prin incredintare directa la niste firmulitze. hai sa zic si un lucru pozitiv: am trecut pe rebreanu si am vaz’ ca s-au frezat(nu stiu cand) denivelarile din asfalt (pe care le cam stiam pe de rost intr-o vreme) no, la nivelul asta suntem, si un lucru marunt dureaza cu anii sa se rezolve si fre sa ne bucüram de el, ca atat se poate. se lucreaza la multe. da’ intr-un ritm si cu o planificare…
-
-
NO ASE = wa fura corcodelu BIG :))) BRAVO!
Cred ca si Craiova are chirii mai mari . Pentru investitori clar, Timisoara nu mai e tentant. Acu are si plusuri si minusuri, ramae de vazut m viata va dovedi ce e mai bine. Oricum preturile sant o medie .
Multumim autoritatikor ca au grija de noi si tin preturile mici la chirii. La cum se misca clar nu o sa crreasca pe viitor.
-
mihai, articolul are si el un scop.
Multumim lui Ruben Latcau, Aidei Silagy, Anei Munteanu si restul fiintelor de calitate care ne-au adus pe drumul cel bun. Cu ajutorul lor sper ca peste inca 3 ani sa avem inaintea noastra Caracalul, Husul si orasul Uricani
#revolutiabuneiguvernari
Ce zisasi? timisoara este hub Oltenesc
fratilor, sunteti nebuni ? va plangeti ca chiriie sunt prea mici ? 🙂
-
Atat ii duce capul pe unii, sa se planga de faptul ca Timisoara are chirii normale pentru o tara ca Romanistan. Chiriile din CJ si B sunt nejustificat de mari pentru conditiile de acolo.
-
capitalism rentier, passive income. pen’ ca asa se dezvolta o tzara, stii? faci cativa poli de “dezvoltare” in care ingramadesti toata popülatia, si le iei banii prin chestii de care nu se pot lipsi: cazare, utilitati, hrana. Frumos, nu? Si asta in aplauzele 🤪. Dar hei, si TU poti sa fii un jmeker, si atunci e ok, nu?
#neocolonialism
#🤪
-
NU ne plagem ca avem chiriile prea mici. Ne plangem ca de cand ne administreaza progresistii ne-au luat-o 3 orase inainte.
-
Cand mai vad cate unul ca tine care-l regreta pe Robu, ma face sa reactionez ca la batranii ce-l deplang pe ceausescu. Imi vine sa le dau un dos de palma peste fruntea aia goala, sa se trezeasca.
-
Articolul fiind despre chirii, sa inteleg ca ne plangem ca ne-au luat-o 3 orase inainte la chirie?
Pai atunci scot eu la inchiriere apartament cu 2 camere, 1.000 Eur / luna.
Ca sa duc media in sus, sa fiti si voi multumiti.-
Un oras administrat prost (cum e acum Timisoara) devine din ce in ce mai neinteresant pentru oameni. In momentul cand oamenii nu mai sunt interesati de un oras, numarul locuitorilor scade. Cand scade numarul locuitorilor apare fenomenul prin care trece Timisoara. Oamenii se reorienteaza spre orase mai bine administrate. Acolo chirile devin mai mari pentru ca toti mai multi oameni se muta acolo.
Deci chirile mari sunt un semn ca tot mai multi vor sa locuiasca acolo pentru ca nivelul de trai e mai ridicat.
-
-
Inainte la ce?La preturi mari la chirii?
-
Ce comentarii tampite pot posta unii. Se plang de pretul chiriilor care e jos. Atat va duce capul fratilor? Foarte bine ca e jos! Asa atragem oameni dornici de munca! Trebuie sa avem o economie cat mai diversificata, unde si ala care are 8 clase sa isi gaseasca un rost. Pretul mai mic al chiriilor e si din cauza ca se construieste mai mult ca in alte zone.
Inca un lucru: voi astia care comentati ati cumparat un apartament pe spatele vostru? Aveti idee cat e de greu sa iei un credit mai ales cu inflatia asta ce ne macina? Nu! Normal ca nu! Tot ce stiti e sa dati din gura locuind intr-o proprietate mostenita. Sunteti niste avortoni penibili.
-
Chiriile ridicate apar doar acolo unde nivelul de trai este ridicat pentru ca foarte multi oameni vor sa locuiasca acolo si deci cererea e mai mare ca oferta. Nivelul de trai este ridicat acolo unde unde un oras este administrat cat mai bine.
Timisoara de pe locul 3 a ajuns pe locul 6 de cand ne administreaza usrul. E bine nu-i asa?
Eu zic sa vedem si partea plina a paharului – in Oltenia, Timisoara e pe primul loc. :))
Gresit.Garsoniera 180€,ap. 2 cam. 260€ .