An de an, Asociația „Isus, Speranța României” (ISR) organiza „Paștele Orfanilor”, devenit ulterior „La crucea lui Isus” și „Marșul Învierii”. În a doua zi de Paști, mai mulți copii din orfelinatele din Timișoara și din județul Timiș se adunau la masă. Este deja al doilea an în care copiii nu se pot vedea, însă se pregătesc bucate tradiționale care vor ajunge la cei din centrele de plasament din Timișoara și Recaș.
„Ne bucurăm de fiecare dată când putem surprinde copiii într-un mod plăcut. Suntem totuşi recunoscători Creatorului nostru că ne permite să le oferim o masă caldă, ouă roşii şi cozonaci, aşa cum i-am obişnuit în cei 30 de ani de când funcţionează «Asociaţia Isus, Speranţa României». În acest an vom pregăti cina pentru 160 de copii, dintre care 30 sunt copiii şi tinerii asociaţiei noastre, cărora vrem să le arătăm că îi iubim şi ca ne pasă de vieţile lor”, spune Ligia Dugulescu, preşedintele Asociaţiei „Isus, Speranţa României”.
Pentru sâmbătă, 1 mai, copiii Asociației ISR, vor pregăti mâncare pentru masa de Paște ce va fi distribuită celor din centrele de plasament din Timișoara și Recaș.
„Copiii ISR-ului sunt deosebit de încântați că pot vopsi ouă pentru ceilalți prieteni ai lor din centrele de plasament și se vor gândi unii la ceilalți, când vor servi cina, fiecare la căminul lui. Așadar, provocarea din acest an este de a fi uniți, păstrând distanța, rugându-ne unii pentru alții și așteptând vremurile în care această sărbătoare va fi organizată în biserică”, transmit reprezentanții Asociației ISR.
Asociația „Isus, Speranța României”, de două ori pe an, în cea de-a doua zi a Nașterii și Învierii Mântuitorului, organiza această masă specială pentru cei orfani.
editor Dan Oancia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!