Cei cinci copii au fost transportaţi joi la Spitalul „Louis Ţurcanu”, apoi la Spitalul „Victor Babeş”, cu salvarea. Cei mici au mâncat caşcaval pane. Teoretic, caşcavalul nu produce astfel de tulburări, dar cauza ar putea fi oul din compoziţie.
„Au venit cinci copii de la Liceul Azur care au mâncat seara caşcaval pane. Toţi acuzau dureri de burtă, dar nu au fost internaţi. Au chemat salvarea, unele cazuri au fost tratate de salvare acolo şi cinci le-au adus la noi, dar nu s-au internat, li s-au dat medicamente. Este vorba de toxiinfecţie alimentară, la o oră după ce au luat cina. Am înţeles că ar fi fost mai multe cazuri acolo, dar doar cinci au ajuns la noi. Aveau colici abdominali, dureri abdominale şi trei aveau stări diareice”, spune Virgil Musta, purtător de cuvânt al Spitalului Victor Babeş din Timişoara.
Liceul „Azur” are cantina închisă şi au încheiat un contract cu o firmă de catering.
„E clar că toxiinfecţia au făcut-o de la produsele firmei de catering, reprezentanţii firmei sunt acolo şi aşteaptă să intervină DSV şi ASP. Acum copiii sunt la şcoală. Certificatul firmei era ok, cel eliberat”, spune Aura Danielescu, inspector şcolar general de Timiş.
UPDATE. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunțat că va demara cercetări pentru a găsi cauzele producerii evenimentului. DSP va verifica şi firma de catering.
„DSP Timiş va lua legătura cu administraţia liceului şi cu firma de catering care deserveşte cantina liceului şi va demara o cercetare pentru a găsi cauzele reale ale evenimentului. Se va extinde controlul şi prin verificarea firmei de catering aflată în regim contractual cu Liceul Azur din Timişoara”, transmite purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş Dana Şpac.
Citiți principiile noastre de moderare aici!