Bicicletele vor ajunge la copii din familii nevoiașe care locuiesc în comuna Coșteiu din județul Timiș. Denisa este în clasa I, are 8 ani, îi place să învețe, să coloreze și își dorește o bicicletă pentru a se plimba. Maria este în clasa pregătitoare, are 6 ani, îi plac jucăriile și prințesa Sofia și vrea să aibă o bicicletă a ei. Andrei are 11 ani și este pasionat de animale, are cerințe educaționale speciale și își dorește o bicicletă. Daniel, de 14 ani, este un băiețel micuț și firav, care vrea să facă liceul militar. Doarme într-o bucătărie cu surorile lui și își dorește o bicicletă. Maria Cristina, de numai patru ani, este la grădiniță și îi place Elsa și își dorește o bicicletă micuță.
Reprezentantele Academiei Mămicilor din Timișoara vor să le facă un cadou acestor copii de ziua lor. Au nevoie de ajutorul vostru.
„Se apropie 1 iunie, ziua zâmbetului, a îmbrățișărilor calde și a bucuriei, într-un cuvânt: Ziua Copilului. Pentru că e important pentru noi să vedem fericirea pe chipurile copiilor, chiar și a copiilor fără posibilități, ne-am propus, prin proiectul “Adopta o familie” să împlinim visul a cinci copii care trăiesc la limita subzistenței (care locuiesc în comuna Coșteiu) și care își doresc foarte mult o BICICLETĂ! Așadar, căutăm cinci biciclete noi sau folosite, dar în stare bună de funcționare. Dacă aveți pe acasă una, pe care nu o mai folosiți sau cunoașteți persoane care ar avea sau ar dori să contribuie la bucuria a cinci copii, cumpărând una nouă, scrieți-ne în comentarii”, transmit reprezentantele Academiei Mămicilor pe pagina de Facebook.
Dacă vreți să donați o bicicletă, atunci lăsați-le un comentariu mămicilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!