Strada Versului își așteaptă asfaltul proaspăt încă de anul trecut. Au fost probleme însă, așa că licitația pentru desemnarea firmei constructoare nu s-a putut face mai devreme, explică Robu.
„Am avut probleme, pentru că rețeaua de gaz e altfel realizată față de cum se știa. Expertizele au arătat că trebuie mutată, dar asta trebuie să o facă E.ON. Nu s-a lucrat până acum pentru că trebuia să fie mutată rețeaua de gaz, care a fost găsită la o altă adâncime decât cea care este prevăzută în acte. Amenajările vor fi făcute după modelul străzii Uranus”, a anunțat primarul Nicolae Robu.
Străduța de 521,48 de metri, conform Dicționarului explicativ al denumirii străzilor din Timișoara întocmit de primărie, care face legătura între Parcul Pădurice și Calea Martirilor, ar trebui să aibă două benzi de circulație cu asfalt ca-n palmă, trotuare noi, piste de biciclete pe ambele părți, parcări și spații verzi, în patru luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, care erau estimate la 2.830.565 de lei, fără TVA, adică la aproape 750.000 de euro, cu tot cu TVA.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au atribuit deja lucrările firmei Super Construct, pentru „sistematizarea străzii Versului”, firmă care s-a angajat că se ocupă de modernizări cu 2.041.243 de lei – fără TVA, adică aproape 540.000 de euro, cu tot cu TVA.
„Ofertanții au obligația elaborării documentației tehnico-economice faza PT+CS+DE aferenta obiectivului de investiții, în maximum două luni de la emiterea ordinului de începere. Documentația va cuprinde amenajare carosabil cu două benzi de circulație, amenajare locuri de parcare, amenajare trotuare și piste de biciclete de ambele părți ale carosabilului, amenajare spații verzi. Lucrările vor fi realizate în maximum patru luni de la ordinul de începere al lucrărilor, care se va emite numai după obținerea Autorizației de construire. Din devizul general al investiției aprobat de către consiliul local, pentru întocmirea proiectului tehnic și execuția lucrării de investiție s-a aprobat valoarea estimată de 2.830.565 de lei, fără TVA, care cuprinde cheltuielile de proiectare de 42.656 de lei – fără TVA și cheltuielile pentru execuția lucrărilor de 2.787.909 lei, fără TVA. Ofertantul are obligația de a se încadra în valoarea estimată”, se arată în documentele municipalității.
Criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut. Potrivit anunțului, au fost cinci firme care au fost interesate de modernizarea străzii Versului, câștigătoare fiind numită Super Construct, care s-a angajat că face lucrările cu 2.041.243 de lei, fără TVA.
La licitație s-au mai înscris și Societatea de Drumuri Municipale, a cărei ofertă a fost respinsă, dar și Axela Construcții, care a avut o ofertă de 2.441.770 de lei, Porr Construct – care se ocupă și de lărgirea Pasajului Jiul, firmă care s-a retras până la urmă din competiție, precum și IriConstruct, societate care a fost respinsă la licitație.
Articole pe aceeași temă:
Strada Versului intra in santier abia la primavara. Se cauta constructor, cu peste 700.000 de euro
Citiți principiile noastre de moderare aici!