Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor are o valoare estimată de 40,5 milioane de lei (8,15 milioane de euro), TVA inclus.
„Zona ultracentrală a Timișoarei are nevoie de locuri de parcare, în special în zona Spitalul de Copii, unde găsirea unui loc este, de multe ori, o provocare. Construim această parcare multinivel, în primul rând, pentru cei care au nevoie de îngrijiri la spital, dar și pentru cei care ajung în centrul orașului. Investiția include și lucrări mai complexe și costisitoare, precum relocarea unui punct trafo și a rețelelor subterane”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.
Ofertele au fost înregistrate din partea AUDIOTECH MULTIMEDIA GROUP; Asocierea CONSTRUCTIM S.A. (Leader), PROJECTMAK SRL,CHROM DESIGN SRL; Asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII (Leader), SDC PROIECT, Asocierea NEDEX GRUP (Leader), NEW BEGINING CONSTRUCTIONS COMPANY și Asocierea EXTRA-PROMPT (Leader), ATELIERUL ARHITEXT, DOSETIMPEX SRL.
Despre proiectul de pe Nemoianu
Potrivit caietului de sarcini, clădirea care trebuie ridicată pe strada Dr. Iosif Nemoianu, nr.3, va avea două niveluri subterane, un parter, două etaje și o terasă. În total, vor fi 184 de locuri de parcare, 169 în clădirea care trebuie ridicată și 15 la nivelul terenului. Sunt prevăzute 11 locuri pentru biciclete și șase locuri cu încărcare pentru mașini electrice. Termenul de finalizarea a lucrărilor va fi de 30 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor: șase pentru proiectare și 24 pentru execuție.
Studiul de fezabilitate a fost realizat de Total Grup Solutions, General Lux Therm, Civ Indust Proiect și Evam Constal, pentru aproximativ 38.000 de euro, TVA inclus, în baza unui contract semnat în mai 2022 cu Timpark. În februarie 2023, reprezentanții Primăriei Timișoara spuneau că licitația va fi „lansată în acest an”. În aprilie 2023 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, dar de atunci licitația tot „aproape de lansare” a rămas. Până a fost în cele din urmă lansată, la finalul anului 2024.
Primăria mai are în plan mai multe parcări multinivel, dar cea de la „Țurcanu” este cea mai avansată procedural, celelalte fiind în faza de studiu de fezabilitate.
Trimite articolul
XDe 13 ani se tot vorbeste de parcari supraetajate…. nu s-a facut nimic.
La propuneri, Robu si Fritz sunt cei mai buni.
La pusul in practica, in schimb…
Ar fi mare nevoie de ea.
Oare cat va costa ora de parcare ?
Politicieni infecti! 11 ani si nu au terminat noua aripa a Spitalului de Copii
-
pai intreaba-l pe Rafila de ce nu da bani pentru spitale, ca s-a batut cu pumnul in piept ca el face si drege