În Timişoara există aproximativ 14.000 de clădiri istorice, multe dintre ele în stare avansată de degradare. Conform ultimelor rapoarte întocmite de Poliţia Locală, în jur de 600 de clădiri istorice au faţada atât de degradată încât reprezintă un pericol pentru trecători. O soluţie pentru reabilitare ar putea fi un proiect care prevede ca Primăria Timişoara să acorde sprijin financiar proprietarilor de clădiri istorice pentru repararea faţadelor, structurii de rezistenţă şi acoperiş. Pentru acest proiect există deja fonduri de cinci milioane de euro. Se cunosc deja chiar şi zece imobile care se află în stadiu avansat cu documentaţia necesară. Printre acestea, clădirea în care se află sediul PNL Timiş şi cea în care este sediul PNŢCD Timiş.
Prioritate pentru obţinerea de fonduri vor avea 143 de clădiri, din care zece se află deja într-un stadiu avansat cu documentaţia tehnică. S-au mişcat mai cu sârg proprietarii imobilelor situate pe strada Gheorghe Lazăr nr.1 – unde este şi sediul PNL –, Piaţa Libertăţii nr. 2 – unde este sediul PNŢCD, Mocioni nr. 3, Tudor Vladimirescu 27, Tudor Vladimirescu/General Dragalina 24/25, 9 mai nr. 1, Piaţa Romanilor nr. 7, Regele Carol numerele 1 şi 10, precum şi Piaţa Traian nr. 6.
De acest împrumuturi pot beneficia atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice. Acest lucru înseamnă că liberalii şi ţărăniştii vor primi sprijin direct, cele două filiale putând contracta împrumuturi cu dobândă avantajoasă de la Primăria Timişoara.
Timişoara beneficiază, printr-un acord încheiat în 2008 între Guvernul Germaniei şi Guvernul României, de un împrumut de 3 milioane de euro, având o scadenţă de 30 de ani, cu 10 ani perioadă de graţie şi 2% dobândă, plus o contribuţie financiară de 2 milioane de euro, bani nerambursabili (grant) pentru reabilitarea clădirilor istorice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!