Accidentul s-a petrecut duminică după-amiază, pe ruta Arad – Timişoara. O femeie aflată la volanul unui Ford Mondeo s-a angajat în depăşirea autovehiculelor din faţa sa, la ieşirea din localitatea Orţişoara către Timişoara. Din coloana de maşini i-a ieşit în faţă un Ford Fiesta, al cărui şofer nu s-a asigurat corespunzător. Deşi cele două autovehicule nu s-au atins, ambii conducători auto s-au speriat, au tras tare de volan pentru a evita accidentul şi au ieşit de pe şosea.
Ambele maşini s-au lovit de un copac, după care au ajuns în câmp. Mai multe ambulanţe au sosit în zonă, pentru a acorda primul ajutor victimelor. Şoferiţa din Mondeo a fost rănită, fiind transportată la spital. Bărbatul aflat la volanul autoturismului Ford Fiesta a scăpat nevătămat, însă au fost răniţi patru pasageri aflaţi în maşina sa. A fost necesară chiar intervenţia echipajului de descarcerare al pompierilor de la ISU Banat, întrucât o femeie aflată pe bancheta din spate în Fiesta a rămas blocată în interior.
Poliţiştii au declanşat o anchetă şi încearcă să stabilşească în ce condiţii s-a petrecut accidentul. „Fordul Fiesta era în faţa mea. A venit femeia cu Mondeo şi a depăşit coloana. Cel cu Fiesta a ieşit puţin, doar să vadă dacă vine ceva din faţă. Dintr-o dată, amândoi au ieşit în câmp şi s-au lovit de acelaşi copac. Eu nu i-am văzut să se atingă”, a arătat şoferul maşinii care rula în spatele acestora. Şi criminaliştii aflaţi la locul accidentului au afirmat că nu au descoperit urme de coliziune între cele două autovehicule. Urmează ca poliţiştii să stabilească modul în care s-a petrecut accidentul, după ce vor fi audiaţi martorii şi cei doi şoferi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!