Oamenii legii s-au plimbat zilele trecute prin parcurile din oraș. În Parcul Civic au găsit un tânăr de 35 de ani care prezenta stări de somnolență, așa că l-au căutat în buzunare și au găsit la el o pungă cu droguri. A ajuns la Secția 1 de Poliție, unde este cercetat pentru trafic și consum de droguri.
Sâmbătă, în miezul zilei, oamenii legii au mai găsit doi tineri pe Gheorghe Lazăr. Încercau să se ascundă în spatele unui bloc. Unul avea 19 ani și altul avea 26 de ani. Unul dintre ei ținea drogurile și spunea că le-a cumpărat din zona Gării de Nord. Ambii au ajuns la Secția 4 de Poliție pentru continuarea cercetărilor.
Tot sâmbătă, în jurul orei 19, în timp ce patrulau în zona Begăi, pe Splaiul Nicolae Titulescu, oamenii legii au văzut doi tineri pe o bancă, care fumau și aparent erau euforici. Unul dintre ei avea un plic cu droguri asupra lui. Și ei au ajuns la secția de poliție, unde sunt cercetați pentru trafic și consum de droguri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!