Pista de pe malul Begăi, de pe dig, care duce spre Serbia și pornește de la ieșire din Timișoara, realizată pe bani europeni acum aproape cinci ani, va ieși de sub tutela Administrației Bazinale de Apă Banat (ABAB) în 1 decembrie 2019. Timp de cinci ani, cei de la ABAB au grijă de pista de biciclete, după cum erau obligați prin proiectul european. În 1 decembrie vor preda pista… cuiva, pentru a o administra în continuare, ocupându-se de reparații și întreținere. Cui? Au fost discuții cu Consiliul Județean Timiș și acestea continuă.
În ședința de miercuri, 30 octombrie, consilierul județean PNL Viorel Coifan a ridicat această problemă și l-a întrebat pe președintele CJ Timiș Călin Dobra (PSD) dacă instituția pe care o conduce va prelua această pistă.
„Pe noi ne interesează costurile, ca să vedem ce înseamnă detaliat. Pista are foarte multe fisuri. Nu puteam angaja consiliul județean sau asociația de turism la reabilitare. Cred că e normal să fie reabilitată, apoi să o preluăm în administrare. Cred că ar trebui să avem o discuție separat, să vedem la ce costuri ne putem înhăma. Vor fi costuri în administrarea acestei investiții”, a spus Dobra, în plen.
Directorul ABAB, Titu Bojin, consilier județean UNPR, a spus că pe pistă vor apărea fisuri tot timpul deoarece aceasta este construită pe dig – care „lucrează” tot anul.
„Eu v-am informat că începând cu 1 decembrie pista de biciclete este fără stăpân. Din punctul de vedere al garanției, pista a ieșit de trei ani din garanție. Vom avea în continuare crăpături. Săptămâna aceasta și săptămâna viitoare vor fi reparate, dar vor fi reparate până la primăvară. Digul lucrează, cum cresc apele se mișcă digul, la secetă se mișcă digul din nou. Noi nu putem să mai alocăm bani, trecând obligația de a o întreține”, a spus Bojin.
Pista de cicloturism amenajată de-a lungul canalului Bega, în aval de Timișoara, spre granița cu Serbia, a fost realizată printr-un proiect privind valorificarea potențialului turistic transfrontalier implementat de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB) în parteneriat cu Consiliul Județean Timiş şi Primăria Zrenjanin, din ţara vecină. Pista începe de la marginea Timișoarei, în aval de Podul Modoș și continuă, pe o lungime de 37 de kilometri, de-a lungul râului Bega, până la frontiera cu Serbia. Pista de cicloturism a fost realizată prin programul IPA de Cooperare Transfrontalieră Romania – Serbia, printr-un proiect care a beneficiat de o finanțare europeană nerambursabilă de peste 2,3 milioane de euro.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/pista-nimanui-cine-va-avea-grija-de-pista-de-biciclete-care-duce-spre-serbia-de-pe-malul-begai/2250700
http://www.tion.ro/mai-o-luna-si-pista-de-biciclete-catre-sarbi-ar-putea-ramane-de-izbeliste-dobra-analizam-la-ce-ne-inhamam/2326333
http://www.tion.ro/pista-de-biciclete-din-timisoara-a-devenit-o-poteca-printre-buruieni-la-podul-modos/2272978
Trimite articolul
XCa de obicei are grijă ăl de sus și de parcuri și de piste de biciclete !!!!!
bine ba, de 2 ani tot te plangi ca nu stii ce sa faci cu ea. si decat s-o repari cu criblura care e periculoasa pt roti mai bine nu faci nimic
sat fara caini….
Este ceva normal…in pofida zecilor miliarde Euro furate anual de la populatie sub pretextul taxelor, impozitelor, accizelor si altor obligatii financiare…statul mafiot este falit! Aproape totul se face din pomana primita de la Brusel. Altfel nu exista bani sa se cobstruiasca sau intretina nimic.
Din imaginile prezentate,s-ar parea ca pista respectiva este amplasata pe digul(dolma) canalului Bega, Digul Begai nu se afla in administrarea ABAB ?
Numai guvernul Orban e de vina! Nu-i asa Bojine?
si asa moare. SA se aduca popa. ratiadreq de hoti
Bojin in afara de plantarea inutila de stalpi (furati zilele ulterioare plantarii) – nu a facut nimic pentru aceasta pista. Daca va amintiti a si minitit ca a maturat-o cu mii de euro, aiurea! NIMIC, NADA!
bojine,fa un parteneriat cu cei care si-au deschis localuri de-a lungul pistei,sa mai dea ceva si consiliul judetean,de aia esti in functie sa gasesti o solutie;sau vrei sa pui taxa pentru cei care trec,e mai la indemana …nu !!??
Ca de obicei doi agarici: Bojin – tractoristul si Dobra – impiedicatul.
Sa o întrețină sdm ca tot tine de primărie
cine a avut si pana acum… adica nimeni.
La ce e nevoie de ea?
Doar bani aruncati. E clar ca nu o va prelua nimeni.
Cum adica cine va avea grija?? Pai biciclistii, nu?
As dona-o la Verde pt biciclete sa o curete si sa o intretina. Si bineinteles cu amenzi daca nu o intretin. Si sa vedem atunci cati biciclisti adevarati exista!
Deci crapaturi pe pista vor aparera non-stop ca “se misca digul”. Se pune intrebarea…cine plm a venit cu idea sa construiasca pista pe un teren aflat in continua miscare?
Pai Titule, f.m.m., aia care au incasat pentru studiu de prefezabilitate, fezabilitate si dreq mai stie cate studii (probabil mai scumpe decat pista), nu au nici o responsabilitate? Au marcat banul si au disparut? Nu ati avut si voi o autorizatie, un diriginte, etc.? Cel putin publicati numele retardatilor care au proiectat, sa se fereasca lumea de ei.
Pe tine, cu patru clase, nu te duce capul – inteleg, dar aia cu studiie si proiectul, ce scuza au?
Stapani ar fi cei care au fost capusati cu taxe si impozite si va platesc voua salariile, maimutelor. Voi nu sunteti acolo stapani, ci administratori. Stapani sunteti la voi acasa, pana va ridica DNA-ul, auziti?
Daca pana acum s-a numit “a avut grija x sau y” nu vreau sa stiu cum o sa arate cand nu mai e in responsabilitatea nimanui
Paragina…qed.
Am auzit ca pune orban pe domnul phulea lelea sa aibe grija de pista mami voastre de biciclisti…urata specie
Eu înțeleg că ” digul se mișcă ” dar aia nu este lucrare. Pe alocuri asfaltul nu are 1 cm grosime altfel nu-mi explic cum de creștere iarba din asfalt? O lucrare de mântuială cu bani mulți. Cum de soseaua de-a lungul malului Bega nu se mișcă în oraș că nu e la distanță mai mare de Bega că piața?
La ce sa te asțepi de la un infractor? Face ce face și tot rămâne șef la apele romane,cum drac???
Poate ii intrebati pe omologii din Serbia cine se ocupa la ei si poate poate ne inspiram si noi….
daca sunteti idioti astia care ne conduceti mergeti in germania olanda sa vedeti piste de biciclete pe sub apa si nu se misca!!daca nu va merge mintea mergeti mai natarailor in germania si copiati de acolo tot cercopitecilor auzi titu bojin zici ca e dictator din africa!
apai daca titu bojin se ocupa de treaba e bine ,putem sa stam linistiti
la fel si participanti din trafic ,pt ca fiul lui dl bojin care are un ochi de sticla are permis de conducere….
iarna nu se merge pe bicicleta,.