Reporter: De ce dați „Județeanul” pe “Casă”?
Ciprian Bogdan: Orice om își dorește să promoveze în carieră. Consider că este o oportunitate și că am suficientă experiență în sistemul public, sunt deja la al doilea spital și am vreo zece ani de când muncesc sub o formă sau alta în sistemul de sănătate și părerea mea este că finanțatorul este chiar sistemul, sau măcar într-o mare parte. Cred că finanțatorul poate să-și schimbe optica, astfel încât să nu controleze doar contabilicește ceea ce înseamnă serviciile medicale, ci și de a impune niște standarde de calitate, de a impune protocoale, de a da o conduită vizavi de ceea ce vrem noi să se întâmple cu pacienții din punct de vedere al Casei de Asigurări de Sănătate.
R: Ați spus întotdeauna că sunteți nemulțumit că spitalele din Timișoara, și în special „Județeanul”, primesc mai puțini bani față de cele similare din București.
C.B.: Da, am spus-o dintotdeauna, este un istoric prost de finanțare la Timișoara, mai ales la Județean, și în general sunt favorizate spitalele din Capitală în sensul că au pe criterii istorice bugete mai mari. Lucrurile astea nu se pot corecta de pe o zi pe alta, dar da, în timp trebuiesc corectate. În câțiva ani sau…
R: Veți face ceva în sensul acesta?
C.B.: Voi încerca, nu neapărat în a tăia din bugetele spitalelor de acolo, pentru că ele au o structură de personal, dar, în următorii ani, după cum arată semnele, probabil că vom mai crește puțin economic, iar această creștere ar trebui să se regăsească ceva mai mult în spitalele din țară și mai puțin în cele din București. Repet, nu să fie defavorizate, dar aceste lucruri trebuie echilibrate. Înțeleg că acolo sunt poate cele mai complicate cazuri din țară, dar, de exemplu, la Spitalul Județean din Timișoara, la cele similare din Cluj, Constanța, aglomerarea de cazuri cu complicații majore este aceeași. Este un dezechilibru istoric, îl știe toată lumea, nu poate fi corectat de pe o zi pe alta, dar eforturi trebuie făcute și trebuie corectat, când ne vin niște bani în plus să mai corectăm din această balanță.
R: Ați discutat cu Cristian Bușoi care ar fi prioritățile CNAS în următoarea perioadă?
C.B.: Au fost câteva discuții, puține, e adevărat. Prioritatea majoră este finalizarea informatizarea sistemului, și anume cardul electronic de sănătate și dosarul electronic al pacientului. Ele sunt foarte importante pentru că, odată ce avem acel card vom ști exact ce se întâmplă cu fiecare pacient și posibilitățile de fraudă sunt mult mai mici. Ați văzut că în ultima perioadă se fac verificări intense pe pacienți și tratamente inexistente. Ei bine, de la momentul respectiv nu îi vei mai putea elibera omului o rețetă decât dacă vine cu cardul la tine. Iar dosarul este foarte important pentru a vedea o dată pentru totdeauna cât costă fiecare pacient, asta din punct de vedere al Casei. Din punct de vedere al medicului, dacă pacientul a fost tratat la Timișoara acum patru ani și peste doi ani se duce la Cluj, pentru că s-a mutat acolo, îi poate accesa imediat tot istoricul medical.
R: Se fac investiții în sisteme informatice…
C.B.: Ele există deja, adică o parte sunt deja făcute, contractele sunt deja făcute. Avem termene de pus în aplicare pe care trebuie să le respectăm și sunt foarte importante.
R: Sunt ele priorități dacă luăm în calcul datoriile pe care le are „Casa”?
C.B.: Datoriile sunt și ele istorice, sunt moștenite o mare parte dintre ele și aici este o discuție cu guvernul, cu Fondul Monetar Internațional, în care toate aceste datorii intră într-un grafic de eșalonare. Din punctul meu de vedere, prioritare sunt aceste două lucruri pe care trebuie să le finalizăm.
R: Bun. La „Județean” ați avut timp să faceți ceva sau doar ați continuat proiecte deja începute?
C.B.: Hai să o luăm așa „da capo al fine”. Spitalul l-am găsit, probabil așa cum au găsit și alți colegi de-ai mei multe spitale în țară cu niște datorii mari, de ordinul milioanelor de euro, toate peste termenul de 120 de zile. La ora actuală, spitalul plătește la maxim 90 de zile, nu mai are niciun fel de arierate, ca să spun așa. Aceasta, adevărat, și cu ajutorul Casei de Asigurări și a ministerului, cu lichidări de arierate, dar și pentru că am ținut cheltuielile sub control. Cine vine după mine, urmează să se vadă, are din punctul meu de vedere de rezolvat două pietre de temelie foarte grele, de care eu nu am putut să mă apuc pentru că mă încurcau tot timpul datoriile, nu știam niciodată exact cât am cheltuit eu și cât este din urmă. Și de aceea am ținut, măcar în perioada aceasta scurtă cât am putut, să echilibrez situația financiară, să nu mai fim dați în judecată, să nu mai avem popriri pe conturi. Să revenim, va trebui să aducă protocoale, împreună cu șefii de secții, care trebuie să înțeleagă și ei, discuțiile sunt deja începute și avem un proiect de buget de medicamente pe secții, astfel încât spitalul să fie transformat în centre de cost pe fiecare secție în parte. Adică, cât produc atât cheltui.
R: Datorii nu mai sunt?
C.B.: Nu, peste termenul de plată de 90 de zile nu mai sunt datorii. Adică arierate. Probabil că în timp, de anul viitor, va exista termenul de 60 de zile, dar ne-am pregătit. După ultima lichidare pe care a făcut-o ministerul, Spitalul Județean Timișoara nu a mai avut arierate, pentru prima dată în zece ani. Este o reușită pe care nu o simt pacienții, dar o simte instituția în sine, ca stabilitate financiară. Urmează ca, echilibrându-ne financiar, să le asigurăm pacienților toate cele necesare. Am suplimentat cantități la ser, nu se mai cumpără ser de exemplu, adică în zone critice, unde s-a putut, am cârpit, ca să zic așa.
R: Problemele de personal?
C.B.: Gestionarea personalului este cea de-a doua piatră de temelie despre care vorbeam. Avem în continuare un deficit foarte mare de personal mediu sanitar. Legea ne dă voie să angajăm, dar doar pe posturile care s-au eliberat anul acesta. Problema mea este alta, eu am un deficit de trei ani de zile, o angajare la șapte eliberări de posturi. Nu pot să recuperez acum în sistemul unu la unu. Va trebui, în continuare, să facem presiuni, și eu voi face din poziția în care sunt, să reanalizăm spitalele și să le normăm din nou. Să zicem că s-a pensionat acum un angajat, rezolv problema asta, dar partea din spate rămâne. Că e Boc de vină, că e Băsescu de vină, nu mai contează să dăm vina pe cineva. Nu putem acoperi turele, nu își pot lua oamenii libere, se acumulează liberele neluate, ajungem în conflict cu alte instituții ale statului, cum este Inspectoratul Teritorial de Muncă, care ne-a tot avertizat dar o să ne dea și amendă în cele din urmă. Iar eu spun „OK, dar am voie să angajez?”, pentru că aici suntem la foc continuu, spitalul trebuie să funcționeze 24 de ore din 24, pentru că, nu-i așa, oricare caz nu poate fi rezolvat la spitalele din zonă ajunge la Județean. Noi foarte rar putem să zicem „nu suntem în stare” și să trimitem la București sau în afara țării. Sunt cazuri excepționale.
R: Proiectele în derulare?
C.B.: Termoizolarea spitalului se va termina la timp, deja lucrăm în spate, proiectul este avansat și probabil că va fi terminat în cel mult două luni, nu cred că va dura mai mult. Proiectul de la Casa Austria este în continuare în derulare, o terasă este acoperită și acum se va începe și izolarea celeilalte terase, ca să rezolvăm problema infiltrațiilor de apă. Institutul de Cercetare în Oncologie este acum la etajul al treilea, iar când am venit eu acolo se afla un părculeț. Cred că se va termina și acela până la sfârșitul anului. Nu apuc să le văd finalizate, la fel cum nu le-am început eu, dar am învățat un lucru: atunci când conduci o instituție publică conduci din prima până în ultima zi, ca și cum ai stat zece ani acolo, pentru a nu crea dezechilibre. Acesta a fost un obiectiv de-al meu, să nu creez dezechilibre date de schimbarea șefilor. Știți cum se spune, „schimbarea șefilor, bucuria proștilor”, o vorbă veche românească. Sistemul este așa cum este, el poate fi schimbat prin lege, iar rolul unui manager este de a ține lucrurile sub control și de a face spitalul să meargă înainte în condițiile actuale date.
R: Mai aveați lucruri de făcut aici?
C.B.: Da, cu siguranță. În opt luni nu se poate face totul într-un spital. Mai sunt multe lucruri de făcut. părerea mea este că următorul lucru ce trebuie făcut, acum că ne-am termoizolat, este de a începe reabilitarea internă a saloanelor. Până acum, o parte dintre ele au fost reabilitate prin efortul medicilor și al persoanelor fizice sau juridice din afara spitalului care au donat, au sponsorizat și cărora le mulțumesc, pentru că spitalul nu este al meu, al ministerului sau al consiliului județean. Spitalul este al comunității din Timișoara, Timiș și putem extinde la zona de Vest.
Se cauta un nou manager pentru Spitalul Judetean din Timisoara. Ciprian Bogdan, numit in CA al CNAS
Citiți principiile noastre de moderare aici!