Consilierii locali au aprobat, în plenul de vineri, proiectele de activitate sportivă şi contribuţiile financiare acordate de la bugetul local pentru diverse structuri sportive, asociaţii sau fundaţii fară scop patrimonial, pe anul 2015.
„Prin HCLMT nr. 29 /13.02.2015 a fost aprobat bugetul local pe anul 2015, care prevede la cap 67.02.05.01 – Sport suma de 18.000.000 lei, pentru parteneriatele locale în sport. Din aceasta sumă a fost angajată suma de 14.200.000 lei, pentru finanţarea cotizaţiilor anuale ale asociaţiilor sportive în care Municipiul Timişoara este membru, suma de de 2.223.698,66 lei pentru plăţile restante pentru anul 2014, rezultând valoarea disponibilă de 1.576.301,34 lei”, au explicat reprezentanţii primăriei.
Mărul discordiei l-a reprezentat finanţarea echipei Timba, având în vedere că în opinia primarului Nicolae Robu ar trebui finanţat un singur club, şi anume Baschet Club Timişoara, pentru a nu se disipa resursele. Robu a făcut apel la aleși, din start, să nu voteze pentru Timba. După părerea sa, nu ar fi în regulă să se aloce bani unei echipe care ar putea face concurenţă în aceeaşi ligă, la acelaşi sport, echipei municipalităţii.
După lungi discuţii, s-a decis ca acest club să nu primească niciun leu… S-a renunțat la prevederea privind finanțarea Timba.
„Consiliul local s-a scindat în două tabere cu puncte de vedere iremediabil opuse, şi nu pe criterii politice, ci de viziune: pe de o parte noi, care am crezut că o să ajutăm, cum îi ajutăm pe toţi, un club care este în Liga Naţională, în condiţiile în care sportul este subfinanţat, şi un alt grup care a dorit ca Timba să nu beneficieze de niciun ban de la bugetul local. Din păcate, au câştigat colegii noştri, cu 12 la 10, iar Timba, deşi va rămâne cu siguranţă în Divizia Naţională, în Liga Naţională după data de 12 mai, e adevărat, la masa verde, vă rămâne fără o susţinere de la Consiliul Local Timişoara. Suma propusă era de 335.000 de lei, în condiţiile în care clubul nostru, BCT Timişoara, beneficiază de 3 milioane de lei, o sumă de aproape 10 ori mai mare”, a explicat consilierul local PSD Radu Ţoancă.
Consecinţa? Sebastian Răducanu şi-a anunţat demisia de la conducerea Timba, motivând că nu vrea să aibă de suferit clubul din cauza apartenenţei sale politice. Liderul PSD îl acuză pe primarul Nicolae Robu că a politizat subiectul.
„După această şedinţă de consiliu local, după atâţia ani în care am încercat să demonstrăm că noi ne-am creat pentru baschet şi din iubire pentru oraş, după atâtea lupte în care am văzut că domnul primar Robu politizează lucrurile, am considerat că nu e corect faţă de colegii mei ca acest club să sufere pentru că eu sunt membru al unui partid politic. Ţin foarte mult la club, îi voi ajuta cum voi putea. Suntem din 2006 în baschet, am avut performanţe pe forţele proprii şi am promovat Timişoara. Este echipa Timişoarei, am onorat oraşul peste tot pe unde am fost. Sunt dezamăgit, mă doare acest lucru, pentru că nu am făcut nimic rău, nu am periclitat altă echipă, ne-am văzut de treabă”, a declarat, pentru www.tion.ro, Sebastian Răducanu. El activează în cadrul clubului din anul 2008.
Timba solicitase 600.000 de lei de la bugetul local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!