Incidentul a fost provocat, se pare, de şoferul unui autocamion cu numere de Serbia, care venea de pe strada Miresei şi a virat la stânga, pe Calea Aradului. Cablurile troleibuzului au fost agăţate de remorca acestuia, după care s-au agăţat de un utilaj aflat pe o altă platformă, care traversa în acelaşi moment intersecţia, dar spre strada Amurgului. „Camionul de Kikinda a lovit cablurile. Acestea s-au balansat şi s-au agăţat de cabina utilajului de pe platformă. Noi n-aveam cum să ajungem la cabluri, că se vede unde au lovit prima dată, la semnalizarea utilajului de pe platformă, care s-a şi spart. Iniţial nu ne-am dat seama, dar ne-au atenţionat şoferii. Am oprit mai jos, pe strada Amurgului, să nu încurcăm circulaţia. Ne-am mirat că s-a oprit şi şoferul sârb. Acum ambii şoferi sunt la poliţie, pentru declaraţii”, a arătat un bărbat aflat în cabina autotractorului care avea ataşată platforma cu utilaje.
Cert este că în urma incidentului a fost încurcată toată circulaţia în zonă. Cablurile smulse au lovit două semafoare, pe care le-au doborât, fiind afectată şi alimentarea acestora cu energie electrică. „Şoferii spun să mai ridicăm cablurile. Era clar că se va ajunge aici, pentru că drumarii au tot ridicat şoseaua. Intersecţia asta este reparată prost, în fiecare an. În loc să facă drumul cum trebuie, ei tot toarnă covor asfaltic peste cel vechi. Normal că s-a înălţat şoseaua”, a spus unul dintre membrii echipei de intervenţie a RATT.
Traficul în zonă a fost complet dat peste cap, fiind necesară intervenţia echipajelor de poliţie, pentru a dirija circulaţia.
În intersecţia respectivă au fost trimise mai multe echipe de la RATT pentru a încerca să repare avariile.
UPDATE: Agenţii de circulaţie l-au sancţionat contravenţional pe şoferul autotractorului românesc, cu amendă în valoare de 240 de lei. Conducătorul auatotractorului trebuia să se oprească la timp, înainte să pună la pământ toate cablurile din intersecţie, potrivit poliţiştilor. Şoferul a încasat o amendă pentru neatenţie în conducere, dar va trebui să suporte şi toate reparaţiile provocate prin distrugerea celor două semafoare şi smulgerea cablurilor RATT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!