Vremea este prielnică pentru lucrări. Astfel, începând din această dimineață, 5 octombrie, s-a închis circulația pe breteaua de urcare de pe DN 6 spre Aeroport, respectiv pe breteaua de coborâre de pe centură spre Remetea Mare. Măsura este luată pentru continuarea lucrărilor la joncțiunea variantei de ocolire Timișoara Sud cu varianta de ocolire Timișoara Nord.
Circulația pe traseul Timișoara – centură și centură – Lugoj se va face prin sensul giratoriu de la Remetea Mare/Holver sau prin sensul giratoriu de pe DN 6/Ghiroda. Pe traseul Lugoj/Remetea Mare – centură Timișoara, traficul se va desfășura normal.
Măsurile vor fi valabile până în 30 noiembrie, precizează cei de la DRDP Timișoara.
Lucrările se vor desfășura numai în timpul zilei, iar sectoarele de lucrări vor fi semnalizate atât ziua, cât și pe parcursul nopții.
Ultimele noutăți din luna septembrie de pe Centura Timișoara Sud arată că evoluția lucrărilor este redusă, iar antreprenorul are în continuare o mobilizare insuficientă pe traseu. S-a lucrat doar 2% din luna august.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
X“Măsurile vor fi valabile până în 30 noiembrie…”
probabil 30 noiembrie 2023 in cel mai bun caz!