Din primele informații, șoferul autotrenului circula dinspre Lugoj spre Timișoara, iar la un moment dat a ațipit și a intrat în parapetul care desparte cele două sensuri de mers. Din fericire, în urma impactului nu au fost victime, însă o cantitate mare de combustibil s-a împrăștiat pe șosea.
Circulația în zonă se desfășoară cu dificultate, până când pompierii vor înlătura orice pericol de explozie. Pompierii nu exclud însă posibilitatea ca autostrada să fie complet închisă pe sensul Lugoj-Timișoara, până când combustibilul va fi curățat de pe carosabil.
Reluarea circulației în condiții normale este estimată în jurul orei 15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!