În jurul unui sicriu deschis, încărcat cu mesaje antifumat, 8 studenţi, costumaţi în eroi de poveste, au oprit trecătorii din Piaţa Unirii pentru a le oferi cirese în schimbul unei ţigări şi pentru a-i îndemna să se lase de fumat. „Mesajul nostru este că eroii din poveste nu fumează, iar cei care vor să fie eroi, trebuie să se lase de fumat. Timp de trei ore vom încerca să luăm cât mai multe ţigări de la fumători cărora le vom oferi în schimb cirese şi tuturor le vom da pliante cu informaţii despre efectele nocive ale fumatului”, a spus Paula Chirteş, preşedintele asociaţiei Amicus.
Asociaţia Studenţească AMICUS, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog din Timişoara a organizat în 31 mai, cu ocazia Zilei Mondiale Antifumat, o acţiune de conştientizare a populaţiei privitor la efectele fumatului.
Proiectul are ca principale obiective conştientizarea populaţiei în ceea ce priveşte efectele nocive ale fumatului, atât activ cât şi pasiv, rezentarea beneficiilor renunţării la fumat din punct de vedere al sănătăţii, şi pe termen lung, prevenirea fumatului la copii, dar şi la persoane adulte.
În aceeaşi zonă s-au mai aflat marţi şi elevi de la Liceul Grigore Moisil din Timişoara care au distribuit pliante antifumat. „Mai multe forme de cancer sunt legate de fumat”, a spus Violeta Ţăranu, preşedinta Grupului de suport pentru femeile cu cancer de sân. Asociaţia Oncohelp şi Asociaţia Împotriva Cancerului a marcat Ziua Mondială Fără Tutun cu ajutorul elevilor şi studenţilor de la Medicină.
Citiți principiile noastre de moderare aici!