O astfel de situaţie ne-a fost sesizată în aceste zile de un locuitor din zona Calea Martirilor.
„Aș dori să vă scriu în legătură cu problema persistentă a rampelor de gunoi dintre blocuri. Eu locuiesc în zona Calea Martirilor, unde veșnic se adună gunoi între garajele aflate în spatele blocurilor. Acesta este strâns de Retim primăvara și toamna, în perioada curățeniei generale, însă concitadinii noștri nu se mărginesc la a respecta acest program și continuă să depoziteze acolo lucrurile mai mult sau mai puțin voluminoase de care nu au nevoie”, ne-a scris Ovidiu.
Bărbatul ne-a sesizat în speranţa că poate expunând astfel de situaţii concitadinii noştri obişnuiţi să arunce gunoiul la colţ de stradă vor conştientiza că nu aşa trebuie să procedeze, iar poliţiştii locali vor interveni să îi amendeze pe cei care nu înţeleg asta, mai ales că înainte obişnuiau să organizeze pânde acolo unde se formau rampe clandestine. Nu în ultimul rând, cetăţeanul speră ca angajaţii societăţii de salubrizare să treacă mai des să adune gunoiul. Pentru a le veni în ajutor, omul ne-a trimis pe adresa redacției şi o imagine pe care este marcat exact locul unde se adună deşeurile.
„Poate reușim să ridicăm nivelul de civilizație al anumitor oameni. E adevărat că și cei de la Retim ar putea face mai multe (poate mai multe acțiuni de curățenie generală într-un an, să creștem la trei sau chiar patru), poate că și cei de la Poliția Locală (care au fost solicitați de alți vecini) să împartă câteva amenzi, cert este că situația este una rușinoasă pentru un oraș ce se vrea de 5 stele și se pretinde a fi fruncea țării”, a concluzionat Ovidiu.
Dacă şi voi vreţi să ne sesizaţi lucruri care se întâmplă în oraş, ne puteţi scrie şi ne puteţi trimite imagini pe adresa redacției – redactie@tion.ro sau ne puteți lăsa un mesaj pe pagina noastră de Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!