Aquatim a anunţat în luna februarie începerea lucrărilor de reabilitare a reţelei de alimentare cu apă de pe strada Lacului, printr-un proiect cu finanţare europeană. Era vorba de reabilitarea reţelei pe o lungime de 450 de metri.
Reprezentanţii companiei spuneau atunci că lucrările ar trebui să se întindă până la sfârşitul lunii aprilie, conform avizului de închidere a circulației emis de Comisia de circulaţie de la nivelul municipalităţii şi permisului de spargere dat de primărie.
Cum se prezintă situaţia? Deşi ne apropiem de sfârşitul verii, strada Lacului este în continuare într-o stare dezastruoasă, reclamă cititorii noştri, după cum vedeţi în imagini.
„Vă scriu în legătura cu starea deplorabilă a străzii Lacului (…) Noi am încercat, dar fără succes, să aflăm când se vor finaliza lucrările pe această stradă. Am încercat să luăm legătura cu cei implicaţi în lucrare, atât de la Aquatim, cât şi cu Primăria Timişoara, dar nu am primit niciun răspuns”, ne-a scris unul dintre locuitorii din zonă.
Alţi cititori ne-au sesizat, în cursul lunii trecute, că muncitorii dorm pe şantier pe strada Lacului. Directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, dădea atunci asigurări că lucrarea va fi finalizată în curând.
„Sunt nişte lucrări de reabilitare pe strada Lacului, sunt în curs de finalizare legăturile şi după va urma asfaltarea. Până la sfârşitul lunii iulie sigur terminăm legăturile şi imediat în prima parte a lunii august și asfaltarea”, afirma Vlaicu.
Ulterior, firma executantă s-a mobilizat, iar cititorii ne-au scris că muncitorii s-au înmulţit pe şantier şi chiar lucrează, dar ”minunea” n-a ţinut mult… Când se va termina totuşi cu şantierul pe strada Lacului?
„Astăzi am avut o discuţie cu antreprenorul de acolo, este o firmă spaniolă, Lujan Construcciones, mi-a spus că lucrările se vor termina toate până la mijlocul lunii septembrie, termenul final este 15 septembrie. Este un complex de lucrări acolo, pe străzile Lacului, Banatul şi Constantin Daniel, au spus că le termină pe toate. Pe Lacului mai au o singură legătură de realizat la reţea şi de asfaltat. Lucrarea trebuia finalizată, din punctul nostru de vedere sunt deja în penalizări, mai mult de atât nu le poţi face contractual. Au probleme de necorelare cu subcontractorii, probleme de plată pe contractele lor cu subantreprenorii, noi avem exigenţe, sunt anumite rigori fiind un proiect pe fonduri europene”, a declarat, pentru Tion.ro, directorul general al Aquatim.
Rămâne de văzut dacă noul termen va fi respectat.
Articole pe aceeași temă:
Atentie soferi! Aquatim anunta inceperea unor lucrari pe strada Lacului, circulatia va fi inchisa!
Cititorii ne sesizeaza: cum se doarme pe santierele Timisoarei
Muncitorii nu mai dorm pe santier pe strada Lacului!
Citiți principiile noastre de moderare aici!