Discuţiile pe această temă au pornit după ce www.tion.ro a prezentat săptămâna trecută o sesizare venită din partea unui cititor cu privire la un maidanez lăsat să doarmă în plină zi într-un autobuz al RATT. În cazul respectiv era vorba despre un câine fără stăpân, dar au fost şi cititori care s-au exprimat în favoarea permiterii accesului cu animale de companie în mijloacele de transport în comun cu această ocazie. Şi asta, pentru că în prezent acest lucru este interzis, printr-o hotărâre de consiliu local, la Timişoara.
HCL 371 din 2007, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, prevede amenzi între 200 şi 500 de lei pentru „transportul de animale vii şi păsări” cu mijloacele de transport în comun.
Subiectul a iscat numeroase comentarii. Unii dintre cititorii noştri au catalogat situaţia ca fiind inacceptabilă, afirmând că animalele nu au ce să caute în mijloacele de transport în comun, ţinând cont de starea în care sunt oricum unele dintre vehiculele RATT, şi pentru că ar putea reprezenta un pericol pentru călători. Alţii au cerut să fie permis transportul animalelor, aşa cum se întâmplă în alte oraşe civilizate ale lumii, respectând anumite reguli.
Primarul Nicolae Robu s-a arătat dispus să lanseze un sondaj pe această temă.
„Desigur că trebuie să fie aşa cum doreşte majoritatea cetăţenilor oraşului. Atunci când a fost adoptată această hotărâre de consiliu local probabil că informaţiile au fost că majoritatea cetăţenilor nu doreşte să fie transportate animalele în mijloacele de transport în comun. După cum simt eu cetăţenii, cred că şi la ora actuală sunt majoritari cei care nu ar vrea să fie transportate animalele în mijloacele de transport în comun. Dar nu am făcut un studiu în acest sens. Merită să facem un sondaj să vedem care este poziţia cetăţenilor”, ne-a declarat Robu.
Am făcut şi noi un sondaj pe www.tion.ro. Peste 700 de persoane au votat începând de duminică până marţi dimineaţa la ora 9.00, când sondajul s-a încheiat. Au fost 741 de voturi, iar majoritatea s-a pronunţat pentru permiterea accesului cu animale de companie în mijloacele de transport în comun. Iată situaţia voturilor:
– Da, sunt de acord – 48.31%, 358 de voturi
– Da, dar doar în anumite condiţii (carnet de sănătate, lesa, botniţă în cazul câinilor etc.) – 30.23%, 224 de voturi
– Nu, nu sunt de acord – 21.46%, 159 de voturi
Subiectul a fost intens dezbătut în mediul virtual şi sunt în continuare mulţi cetăţeni care nu ar fi de acord cu o eventuală modificare a hotărârii de consiliu. Şi unii consilieri locali s-au exprimat în acest sens. De exemplu, fostul viceprimar Adrian Orza: „Cu tot respectul, dar vara, în tramvaiele noastre, uzate fizic şi moral (chiar dacă primite gratis de la nemţi), nu îşi au loc animalele de companie, chiar dacă, probabil, iubitorii de animale şi-ar dori asta”, a opinat alesul.
Articole pe aceeași temă:
Primarul anunta sondaj: da sau nu animalelor de companie in mijloacele de transport in comun?
Citiți principiile noastre de moderare aici!