Alexandra a mai trimis o serie de poze cu „bizoni” surprinși în Timișoara. Mai multe poze au fost făcute într-o parcare subterană din municipiu, în care au fost surprinse mai multe mașini parcate neregulamentar, în dreptul stâlpilor de susținere. O altă poză arată cum un „bizon” și-a lăsat mașina parcată pe strada Oituz, jumătate pe locul de parcare rezervat angajaților unei bănci din zonă și jumătate pe banda întâi de deplasare. Vă reamintim că în urma cu aproximativ o lună de zile, un alt bizon și-a lăsat mașina parcată perpendiculat pe prima bandă de mers, în apropierea stației RATT din zonă.
Poza zilei a fost trimisă de Sergiu și ilustrează o mașină cu însemne oficiale parcată pe mijlocul drumului, pe scuarul din fața Finanțelor Publice Timiș. Poza a fost făcută înainte să fie montați stâlpi de scuarul respectiv. Un material realizat de reporterii www.tion.ro, în urmă cu aproximativ un an de zile, legat de parcările ilegale din zonă, a tras un semnal de alarmă la adresa oficialităților, care au luat măsuri și au montat stâlpii respectivi.
Dacă mai aveți și alte poze cu bizoni surprinși în traficul din Timișoara le puteți trimite pe redactie@tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!