Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a reacţionat, joi, după ce actualul primar Nicolae Robu a afirmat că el este unul dintre cei care au orchestrat, alături de frații Cristescu, debarcarea din funcţie a viceprimarului PNL Dan Diaconu şi instalarea ţărănistului Bogdan Herzog în locul său, prin formarea unei noi majorităţi în consiliul local în jurul PSD. Asta după ce trei dintre consilierii locali ai Uniunii pentru Timiş – Elena Wolf (FDGR), Bogdan Herzog şi Flavius Boncea (PNŢCD) au bătut palma cu PSD şi PP-DD pentru schimbarea majorităţii.
Robu l-a acuzat pe Ciuhandu că „a ținut Timișoara pe loc timp de 16 ani, lăsând-o fără milă pradă țiganilor și altor jecmănitori”.
Fostul primar a venit cu unele „precizări”. Consideră că Robu este frustrat pentru că a fost candidatul „de rezervă” la alegerile locale din 2012, după ce el a refuzat să mai candideze.
„În anul 2012 am decis să nu mai candidez la funcția de primar al municipiului Timișoara (…) Anterior luării acestor decizii am fost abordat direct de copreședinții USL – domnii Ponta și Antonescu, care mi-au propus să candidez la funcția de primar din partea USL. Am refuzat propunerea, deoarece aceasta ar fi însemnat să abandonez singurul partid din care fac și am făcut parte vreodată – PNȚCD. Pe fondul acestei situații a ajuns dl. Robu să candideze din partea USL și să ocupe funcția de primar – adică din postura de rezervă sau înlocuitor de nevoie. Aceasta este realitatea pe care dl Robu o cunoaște foarte bine și care explică frustrarea pe care o manifestă față de mine”, spune Ciuhandu.
Ciuhandu analizează proiectele lui Robu: ACS Poli şi palmierii
Ţărănistul îl acuză pe Robu că şi-a atribuit „în mod abuziv” toate proiectele administraţiei Ciuhandu, pentru care el a obţinut fonduri europene. Vorbeşte însă şi despre ”proiectele” actualului primar şi planurile sale de viitor.
„Reabilitarea centrului istoric, reabilitarea malurilor Begăi, pasajul de la Michelangelo – toate acestea sunt proiecte pe care dl Robu le-a moștenit și la care nu are nicio contribuție. Faptul că dânsul se plimbă azi pe șantiere și taie panglici nu înseamnă că are vreun merit în realizarea lor. Dacă vrem să fim obiectivi, singurele proiecte pe care dl Robu le-a realizat în 2 ani de mandat și pe care și le poate asuma în mod exclusiv sunt finanțarea echipei de fotbal ACS Poli (Recaș), retrogradată anul acesta în divizia B, și amplasarea palmierilor pe arterele centrale ale orașului. Primul proiect este un eșec lamentabil plătit de timișoreni cu milioane de euro, iar cel de-al doilea o “realizare” cu care ne-am făcut de râs în toată țara. Ca proiecte de viitor, dl Robu vorbește de metrou în Timișoara și de pasaj subteran prin fața operei, ceea ce denotă o lipsă crasă de realism, de spirit tehnic, dar și de simț al ridicolului”, adaugă Ciuhandu.
Ciuhandu sare în apărarea PSD
Ţărănistul sare şi în apărarea PSD, partid pe care astăzi Robu îl numeşte „ciuma roşie” şi îi aminteşte liberalului că a candidat din partea USL şi a ajuns primar cu sprijinul nemijlocit al social-democraţilor, cu care a și coabitat timp de 2 ani.
Ciuhandu nu neagă faptul că, deşi acum stă în umbră, a avut unele „consultări” cu reprezentanţii PSD, dar spune că şi liberalul Dan Diaconu s-a consultat cu el. Iar alianţa UpT-PSD, în opinia sa, ar conduce la salvarea oraşului.
„Nu ascund faptul că, după destrămarea USL, anumite partide au dorit să se consulte cu mine în calitate de fost primar și de membru al PNȚCD, între care consilierii locali UpT (PNȚCD + FDGR), reprezentanți ai PSD, dar și dl viceprimar PNL Dan Diaconu. Consider că era un gest de normalitate și de libertate să mă întâlnesc cu persoanele respective. De asemenea, sper că protocolul administrativ între PSD și consilierii locali ai UpT, cu desemnarea dlui Bogdan Herzog în funcția de viceprimar, poate asigura continuarea proiectelor demarate de administrația Ciuhandu, susținerea guvernamentală a acestora și implicit deblocarea orașului”, mai afirmă Ciuhandu.
În cele din urmă, ţărănistul îi recomandă primarului Nicolae Robu să-i lectureze cartea pe care a scris-o despre cei „16 ani în slujba Timișoarei” sau să-i întrebe despre mandatele sale pe timișorenii care l-au votat de patru ori.
„Înainte de a vorbi despre pretinse „matrapazlâcuri”, „jecmăneli” și „porcării” în Primăria Municipiului Timișoara, dl Robu ar trebui să verifice cu atenție, să nu fie vorba despre cele proprii, din ultimii 2 ani”, concluzionează Ciuhandu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!