„Prefectul Mircea Băcală ne-a dovedit faptul că singurul lucru pe care îl urmăreşte este discreditarea Primăriei Municipiului Timişoara, folosindu-se în acest scop mai mult de declaraţii în media decât de prevederile legilor pe care ar trebui să le respecte”, a declarat, miercuri, edilul-şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. Primarul spune însă că vrea să-i transmită un „mesaj de colaborare” reprezentantului guvernului în teritoriu, că doreşte normalizarea relaţiilor dintre primărie şi prefectură. Ciuhandu a dat ca exemplu mai multe acţiuni ale prefectului, care au vizat atacarea în contencios-administrativ a unor hotărâri de consiliu local: cea privind majorarea preţului local al energiei termice facturată populaţiei şi a ajutoarelor suplimentare pentru încălzirea locuinţei, cea privind vânzarea terenurilor aferente imobilelor construcţii dobândite în temeiul Legii 112 din 1995, cea privind procedura de administrarea a taxei de tranzit pentru autovehiculele de mare tonaj sau atacarea dispoziţiei sale privind numirea lui Ioan Goia în funcţia de director general al RATT.
Primarul Timişoarei a precizat că doreşte să aibă un „dialog responsabil” cu prefectul de Timiş. „Luni de zile am tăcut pentru că nu am vrut să congestionez o atmosferă care şi aşa era congestinată, dar nu o să ajungem la nimic bun aşa. Să ne comportăm ca cetăţeni, să ne respectăm şi să colaborăm”, a conchis Ciuhandu.
Replica prefectului
În replică, prefectul Mircea Băcală a afirmat că toate deciziile Primăriei Timişoara şi toate Hotărârile Consiliului Local Timişoara au fost atacate în instanţă doar după o analizare atentă a legalităţii actelor emise.
„Toate hotărârile Consiliului Local Timişoara şi dispoziţiile au fost atacate după o verificare atentă a legalităţii acestor acte şi după ce am constatat că actele nu respectau legislaţia în vigoare. (…) Eu sunt în măsură să spun că nu am avut o colaborare bună cu domnul primar şi am să dau ca exemplu concursul de la RATT, când m-am dus personal la primar şi am cerut să nu îl organizeze, dar nu s-a ţinut cont de solicitarea mea”, a spus Băcală.
El a dat ca exemplu şi inundaţiile din localitatea Ghiroda, când a încercat să îl contacteze pe primarul Gheorghe Ciuhandu la telefon, pentru a primi acordul să spargă strada Bobâlna, însă acesta nu a răspuns la telefon.
„Alt exemplu, trebuia să luăm o decizie importantă şi din păcate nu mi-a răspuns la telefon. Decizia luată de Comitetul de Urgenţă a fost luată după două zile, timp în care au fost inundate alte gospodării. Bine că a luat decizia până la urmă”, a mai afirmat Băcală.
Primarul declarase că a văzut apelul târziu, nu ştia că este numărul prefectului şi nu a mai sunat înapoi pentru că nu este frumos să deranjeze oamenii la ore târzii, noaptea. „Dacă voiau să spargă drumul noaptea, îl spărgeau, dar nu au făcut-o. Eu nu mi-am asumat spargerea drumului în prima zi, câtă vreme nu aveam asigurată o legătură între zona Bobâlna şi canalul Behela. Canalul Behela aparţine de ANIF, legătura nu exista şi am adus două excavatoare ale primăriei, cu care am săpat la liziera pădurii un şanţ, ca să asigur scurgerea apelor. Când am avut asigurată această scurgere a apelor şi Apele Române m-au asigurat că Behela nu e blocată şi Bega poate prelua apa, atunci am spart drumul”, a explicat Ciuhandu.
Totuşi, pentru o bună colaborare prefectul Mircea Băcală a reînnoit invitaţia ca, periodic, să aibă întâlniri cu preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi cu primarul Gheorghe Ciuhandu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!