Cei peste 1,6 milioane lei vin în completarea sumei de 450.000 lei, prevăzută inițial în 2020. În săptămânile următoare, documentația va fi scoasă la licitație, anunță reprezentanții CJ Timiș. Șoseaua va avea o lungime de aproximativ 8 kilometri, cu două benzi pe sens. Acesta se va construi la sud de Aeroport, din intersecția dintre DJ609D și Centura Timișoarei, peste calea ferată secundară ce deservește aerogara, intersectând drumul comunal DC62 (Remetea Mare – Ianova) și având ca punct terminus intersecția cu drumul național DN6, nodul de descărcare A1.
„Gândim în perspectivă și integrat. Dorim să realizăm o legătură directă, pe patru benzi, între Aeroport și A1. Se știe deja că ne aflăm în linie dreaptă cu extinderea la patru benzi a șoselei dintre Aeroport și Centură, investiție pe care o vom inaugura în primăvară. Planul este ca de la Centură până la nodul A1 să avem de asemenea un drum de patru benzi, un fel de centură ocolitoare pentru Remetea Mare și Ghiroda. Se va economisi timp, combustibil, dar va crește și calitatea aerului în cele două localități, eliberându-le de o bună parte din trafic. Cei care vor dori să ajungă de pe A1 în Timișoara sau la Aeroport vor avea această variantă de ocolire mult mai bună, la patru benzi”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Suma necesară realizării investiției este estimată la 18 milioane euro, cu tot cu TVA.
Trimite articolul
XSi nu era posibil o parte din suma sa o suplimenteze pentru centura de sud si legatura cu drumul boilor ? Acel sens giratoriu?
Da Inteleg..ar trebui Primaria.. dar beneficiul este la nivel de judet..
Doar o intrebare.
Hai sa fiu si eu egoist ca tine: pe mine ma doare-n spit de drumul boilor ca stau in partea cealalta de oras.