Bojin a discutat cu primarul Nicolae Robu şi subiectul ACS Politehnica Timişoara şi a impus câteva condiţii pentru ca echipa să primească în continuare bani de la Consiliul Judeţean Timiş. În primul rând, preşedintele CJ Timiş doreşte reducerea numărului de angajaţi din staff-ul tehnic, dar şi al jucătorilor, de la 35 la 25.
„Va fi o formulă nouă în totalitate. Asta nu înseamnă că nu vor mai fi oameni care au mai fost. Dar o formulă restructurată. Maximum 25 de locuri, iar cei care ocupă locuri onorifice să primească bani doar la îndeplinirea obiectivului. În rest vom reduce cât se poate de mult cheltuielile care se fac la club”, a spus Bojin.
El a precizat că nu s-a pus problema ca CJ Timiş să se retragă din asocierea cu Primăria Timişoara de la ACS Politehnica, dar sumele de bani pe care „Judeţeana” le va aloca echipei în acest an vor fi reduse semnificativ.
„Nu s-a pus problema ca CJ Timiş să se retragă din asociere. Asocierea e una şi sumele de bani sunt altele. Noi avem stadionul. Sunt sute de mii… milioane care se alocă pentru întreţinerea stadionului, deşi numărul de spectatori nu a fost mare”, a explicat Bojin.
În opinia lui, Consiliul Judeţean Timiş ar trebui să finanţeze, mai degrabă, echipa din Becicherec, dacă aceasta va promova.
„Dacă va promova echipa Becicherecului, îi vom ajuta şi pe ei. Pentru că acolo nu poate legal să dea bani Primăria Timişoara. Şi probabil că vom ajuta mai mult echipa de la Becicherec. Dar nu vom creşte suma totală alocată în acest an pentru sport cu niciun leu”, a concluzionat Bojin.
O decizie finală în această privinţă se va lua în săptămânile care urmează.
Citiți principiile noastre de moderare aici!