Schimbarea, respectiv validarea, va fi realizată în ultima ședință a CJ Timiș dinainte de alegeri, la finalul acestei luni. Este vorba de înlocuirea fostului consilier PNL Marius Martinescu, care a ales să candideze independent la CJ Timiș (unde candidatura nu i-a fost acceptată, deoarece nu avea numărul suficient de semnături) și la Lugoj, pentru funcția de primar.
În locul lui Martinescu, PNL Timiș propune validarea Elisabetei Spătaru, care a fost înscrisă ca supleant la poziția nr.19 din lista Partidului Democrat Liberal pentru alegerile din 10 iunie 2012. Mandatul însă va fi unul scurt, ținând cont că în 5 iunie sunt alegerile, iar, conform prevederilor în vigoare, prefectul are termen 20 de zile după ce rezultatele scrutinului electoral devin oficiale să convoace noul consiliu, format din noii aleși.
Elisabeta Spătaru a mai fost consilier județean în mandatul în 2008-2012 șu nu va mai candida la alegerile din 5 iunie 2016 pentru un nou mandat.
„Eu am insistat să avem acest proiect de hotărâre ca prim punct pe ordinea de zi și mi se pare un gest firesc, chiar dacă este simbolic, oarecum, din respect pentru colega noastră și pentru activitatea CJ Timiș. Noi nu facem acest gest ca și demers politic legat de votarea vreunui punct de pe ordinea de zi. Este un gest de respect”, a spus Marian Constantin Vasile, lider al consilierilor județeni PNL din Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!