Aceasta a fost voinţa consilierului judeţean Traian Stancu (PC), care a cerut la „Întrebări, interpelări”, ca acest punct să se ducă la finalul listei. Iar consilierii au acceptat acest lucru, după un schimb de replici între consilierul judeţean PDL Tiberiu Lelescu şi Traian Stancu, cu Titu Bojin (PSD), preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în rol de mediator. De altfel, la acest prim punct au loc multe discuţii, unele cu acuze între partide şi certuri între consilieri.
„Consider că trebuie să discutăm punctele de pe ordinea de zi şi la interpelări şi diverse putem să ne spunem părerea. Încep tot felul de acuze, un fel de balet de care nu avem nevoie”, a spus Traian Stancu.
„Vă propun să supunem aprobării amendamentul domnului Stancu. Ca interpelările să fie la sfârşit, cu diversele. Amendamentul a trecut. De şedinţa următoare punctul întrebări şi interpelări va fi la finalul şedinţei”, a spus Bojin.
„Propunerea nu e sustenabilă. Când ajungem ca un plen să dureze patru ore nu ştiu câţi mai au răbdare să stea până la ultimele puncte. Ne epuizăm şi noi”, a spus Lelescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!