Bazinul, un proiect în valoare de 9 milioane lei, va avea o suprafață utilă de 1.482 metri pătrați, vestiare, dușuri, grupuri sanitare, cameră de filtrare. Capacitatea acestuia va fi de 65 de persoane, ceea ce permite utilizarea simultană de către două clase de elevi, împreună cu profesorii lor, iar durata de funcționare este estimată la peste 50 de ani.
Valoarea estimată a achiziției publice este de 9.000.000 lei, la care se adaugă TVA, bani din bugetul Timișului. Din această sumă, 6.4 milioane reprezintă costurile cu instalațiile și construcțiile necesare, iar cheltuielile cu dotările, utilajele, echipamentele tehnologice și funcționale se ridică la aproape 1.9 milioane lei.
Reprezentanții CJ Timiș transmit că licitația pentru proiectarea și execuția bazinului de înot pe care Consiliul Județean Timiș dorește să-l construiască la Jimbolia se apropie de final și o asociere de trei firme este interesată de preluarea lucrării: SC JDA CONSULT, în calitate de lider, avându-i ca asociați pe cei de la VAST INKOMEN și CIV GROUP.
Oferta depusă a intrat în evaluarea aparatului de specialitate al CJ Timiș.
„Proiectul este de bazin didactic, dar desigur că îl punem la dispoziția întregii comunități. Va fi un bun public, încurajăm practicarea sportului la orice vârstă. Trebuie spus că vorbim de un proiect pilot, pe care dorim să-l multiplicăm în mai multe zone din județ. Este important ca toți timișenii să beneficieze de astfel de facilități, în prezent infrastructura sportivă fiind concentrată la nivelul Timișoarei”, a spus președintele CJ Timiș Alin Nica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!