Dacă în anul 2017 bugetul alocat celor 19 spitale aflate în relație contractuală cu CJAS Timiș a fost de aproximativ 386 milioane de lei, în 2018, pentru aceleași unități sanitare, bugetul este de 432 milioane de lei.
„Spitalele cu cele mai mari bugete sunt unitățile sanitare cu adresabilitate foarte mare. Mă refer aici la Spitalul Județean Timișoara, al cărui buget a crescut de la 113 milioane în 2017, la 134 milioane de lei în acest an, Spitalul Municipal Timișoara al cărui buget a crescut cu cinci milioane de lei, de la aproximativ 84 de milioane de lei în 2017, la 90 de milioane în 2018. Tot pentru a veni în sprijinul asiguraților noștri, fonduri mari am alocat și spitalelor din județ: Spitalului din Lugoj i-a fost alocat în 2018 un buget de 15 milioane de lei , celui din Gătaia peste 15 milioane de lei și aproximativ aceeași sumă și spitalului din Jebel”, a spus președintele-director general CJAS Timiș Victor Dumitrașcu.
CJAS Timiș vă transmite ca dacă vă este refuzat accesul la servicii medicale să îi anunțați. AICI găsiți modalitățile de contact.
„Având în vedere bugetul suficient de mare al acestor unități sanitare, considerăm că nu există niciun motiv pentru care unui asigurat să-i fie refuzat accesul la servicii medicale. Facem un apel în acest sens, că în cazul în care orice persoană întâmpină dificultăți în obținerea serviciilor medicale de care au nevoie în cadrul spitalelor, să sesizeze Casă de Asigurări de Sănătate Timiș”, transmite purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș, Mariana Marcu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!