„Condiţiile acordării sumei propuse către Fotbal Club Timişoara sunt legate de licenţiere, condiţie menţionată în actul adiţional al protocolului de colaborare dintre noi. Dacă echipa nu primeşte licenţa, vom discuta în 23 iunie, în următorul plen, condiţiile de colaborare viitoare. Este posibil totuşi să le acordăm banii promişi, deoarece s-a ridicat aspectul că, totuşi, jucătorii au avut performanţe şi au obţinut acest loc bun în campionat”, a declarat, marţi, în plen, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc. Acesta a mai precizat că banii ar fi acordaţi în lei, în două etape: în iunie echivalentul a 550.000 de euro, iar în decembrie – restul de 350.000 de euro.
Marţi, în plenul CJT, s-a aprobat o hotărâre privind prelungirea protocolului de colaborare cu Poli prin care s-a stabilit susţinerea echipei de fotbal pentru realizarea proiectului de ridicare a nivelului performanţei sportive şi asigurarea condiţiilor de accedere şi participare la competiţiile de club UEFA.
Conform protocolului care a fost prelungit, Consiliul Judeţean Timiş ar urmă să aloce clubului Poli suma de 2800 mii lei în luna iunie 2011 pentru ocuparea unui loc în clasamentul Ligii I care asigură participarea în Champions League sau Europa League şi 1500 mii lei în decembrie 2011 pentru ocuparea, cel puţin, a locului trei în clasamentul Ligii I la finele turului de campionat 2011 -2012.
Alocarea banilor este condiţionată de realizarea obligaţiilor de plată restante şi la termen ale SC Fotbal Club Timişoara SA către Consiliul judeţean Timiş şi Direcţia de Prestări Servicii Timiş, precum şi de obţinerea licenţei pentru participarea în campionatul Ligii I din România.
Totodată, clubul Poli este obligat să folosească 10% din suma alocată exclusiv pentru cheltuielile echipelor de copii şi juniori.
Conditii noi pentru finantarea echipei Poli din banii timisorenilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!