Pe această porţiune a fost realizat un sens
giratoriu, la ieşirea din
Dumbrăviţa către
Giarmata, s-au realizat marcaje rutiere pentru
delimitarea benzii de descărcare a
circulaţiei spre străzile din stânga
şi dreapta drumului principal, s-au instalat
semafoare în două dintre intersecţiile
comunei.
„Până mâine (n.r.
marţi) aceste semafoare trebuie să fie
funcţionale. La această primă
recepţie tehnică vom întocmi lista cu
lucrările ce mai trebuie făcute în
aşa fel încât drumul să
poată fi considerat finalizat”, declara
şeful CJT, Constantin Ostaficiuc.
Constantin Ostaficiuc vrea flori şi
piste pentru biciclete
Pista pentru biciclete se va face la
Dumbrăviţa, cel puţin
până la sensul giratoriu proaspăt
construit în comuna de lângă
Timişoara. Cel puţin aşa susţine
Constantin Ostaficiuc. El a mai cerut
şi plantarea de flori în noul sens
giratoriu. Discuţii au fost purtate şi pentru
intersecţia cu centura de ocolire a
Timişoarei, aflată la jumătatea drumului
dintre Dumbrăviţa şi
Giarmata. Aici se realizează un nou sens giratoriu
la care se lucrează de zor. Constructorul,
societatea care se ocupă şi de lucrările
la centură, a anunţat că doreşte
finalizarea până în 30 mai a
intersecţiei. În acest moment, în zona
intersecţiei cu drumul de ocolire a
Timişoarei există o porţiune din drumul
judeţean, de 300 de metri lungime, unde se
circulă în condiţii deplorabile, cu
gropi „răsărite” în alte
gropi, un drum tot spart.
Tot în domeniul drumurilor,
Ostaficiuc a anunţat luni că
se va lansa licitaţia pentru lărgirea
drumului către Moşniţa, la patru benzi.
Va urma drumul care leagă Timişoara de Giroc,
la fel se va face pe patru benzi.
„Într-un an, CJT vrea să rezolve
toate intrările în oraş care
aparţin de instituţie”, a mai spus
Constantin Ostaficiuc.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!