Locatarii de pe strada Barbu Iscovescu au solicitat intervenţia agenţilor comunitari noaptea trecută, deranjaţi de vecinii lor care stau în mizerie, le creează disconfort şi nu îi lasă să se odihnească în linişte. Oamenii au mai reclamat problema în cadul unei întâlniri a Consiliului consultativ din zona Campusului Universitar-Medicinei, săptămâna trecută, când şeful Serviciului de Ordine Publică din cadul Poliţiei Comunitare Timişoara, Avram Bălan, le-a spus că mai mult decât să aplice nişte amenzi, care sunt „frecţie la picior de lemn” în cazul acestor persoane, şi să le îndrume către localităţile de domiciliu (majoritatea fiind din Satu Mare), nu poate face. Şi acestea au şi fost măsurile luate. Agenţii s-a deplasat la imobilul de pe Barbu Iscovescu, unde au găsit zece persoane adulte şi mai mulţi copii care locuiau în condiţii insalubre, clădirea fiind un adevărat focar de infecţie. Şase dintre „locatari” au fost sancţionaţi pentru comiterea mai multor contravenţii: două persoane au fost amendate cu 200 de lei pentru provocarea de scandal, trei persoane au fost sancţionate cu 1.000 de lei pentru ocuparea imobilului fără a deţine acte legale de închiriere, iar o altă persoană s-a ales cu o amendă de 200 lei pentru abandonarea de deşeuri pe domeniul public.
Tuturor li s-au întocmit acte de îndrumare către localităţile de domiciliu, deoarece locuiau fără forme legale în municipiul Timişoara, au arătat reprezentanţii Poliţiei Comunitare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!