Roland Moca, inginer topograf timișorean, a fost contactat de clanul Cârpaci să întocmească o documentație cadastrală pentru un imobil situat în Timișoara pe bulevardul Mihai Viteazu, numărul 17, în care a funcționat Grădinița cu program prelungit numărul 1. Potrivit procurorilor, romii i-au spus acestuia că actele sunt necesare pentru finalizarea unor lucrări de construcție.
Inginerul nu a consemnat însă în acte corpul B al imobilului și a consemnat în fals că proprietarii imobilului ocupă o suprafață de 887 mp față de 807 cât era înscris în cartea funciară. Asta deși în realitate clanul Cârpaci ocupa o suprafață de teren de 902 metri pătrați acolo unde a și fost fixată limita de proprietate.
„Prin datele false consemnate în documentaţia cadastrală cu privire la suprafaţa de teren ocupată în plus de către proprietara imobilului (care se încadra în limita a 10% cât prevedea Ordinul Directorului A.N.C.P.L nr. 40 din 18.01.2013), această suprafaţă în plus de teren a fost înscrisă în cartea funciară şi a trecut în proprietatea deţinătoarei imobilului. Limita de hotar pentru această suprafaţă în plus de teren a fost stabilită de către inculpatul Moca Roland în spatele corpului B de clădire deşi, în realitate, aceasta se află amplasată în interiorul corpului B de clădire. În situaţia în care inculpatul Moca Roland ar fi menţionat suprafaţa reală de teren folosită în plus de către proprietara imobilului situat în mun. Timişoara, str. Mihai Viteazu, nr. 17, aceasta nu se mai putea înscrie în cartea funciară doar în baza documentaţiei cadastrale, ci era necesară formularea unei acţiuni în instanţă”, spun procurorii timișoreni.
În urma anchetei procurorilor reprezentanții Primăriei Timișoara pot recupera liniștiți corpul B de clădire al fostei grădinițe.
„Prin rechizitoriul întocmit s-a solicitat instanţei de judecată să dispună desfiinţarea totală a documentaţiei cadastrale întocmită de către inculpatul Moca Roland cu privire la imobilul situat în municipiul Timişoara, str. Mihai Viteazu, nr. 17, precum şi a încheierii cu numărul 131627/13.08.2013 a O.C.P.I. Timiş – B.C.P.I. Timişoara prin care s-a admis cererea formulată de către inculpat şi s-a recepţionat documentaţia cadastrală pentru modificarea suprafeţei de teren de la 807 mp la 887 mp şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în sensul rectificării cărţii funciare privind modificarea suprafeţei de teren de la 887 mp la 807 mp”, comunică procurorii.
Roland Moca a fost trimis acum în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată iar dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Timișoara.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!