Mircea Cristian, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Timiș, a explicat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că pensiile nu vor scădea – în contextul în care din 1 septembrie 2024 se aplică o nouă lege prin care toate pensiile plătite după această dată sunt calculate după o nouă formulă.
Acesta se referă la faptul că deși unii pensionari se trezesc cu pensii mai mici în urma recalculării, va rămâne în plată decizia actuală, cu suma mai mare.
„Se spune că pensiile scad, că oamenii au probleme, că legea nu este bună, se spune că de fapt nu dăm ci luăm, că e haos la casele de pensii, iar oamenii sunt nemulțumiți. Lucrurile nu stau chiar așa cum sunt prezentate. Este adevărat că unii sunt nemulțumiți și vor continua să fie nemulțumiți o perioadă, pentru că atâta timp cât s-au obișnuit cu un sistem, sunt reticenți la schimbare. Orice lucru nou ne bulversează și ne aduce un plus de stres. […]
Este important de menționat că nicio pensie nu va fi micșorată. Va rămâne cea care este în plată.
Începând cu 1 octombrie, toate pensiile vor fi impozitate peste suma de 3.000 de lei, nu cum erau până acum, în prezent, peste 2.000 de lei; plusvaloarea va fi mult mai mare pentru fiecare pensionar. […]
Este foarte greu să recalculezi 153.256 de dosare; este foarte dificil să calculezi stagii diferite de pensionare, pentru că vârstele de pensionare au crescut etapizat. Fiecare persoană are un istoric propriu. Gândiți-vă că istoria vieții fiecărui om este complexă, la fel ca activitatea lui. Din cele peste 153.000 de pensii, doar 21.000 au scăzut, iar creșterea este de 82%. Creșterea medie este de aproximativ 660 de lei”, a precizat directorul executiv al Casei Județene de Pensii Timiș.
Noua Lege a pensiilor a introdus principiul stabilității contribuției la sistemul public, potrivit căruia stagiul de cotizare de peste 25 de ani este ajustat cu un număr de puncte pentru stabilitatea în câmpul muncii. Practic, persoanele care petrec cât mai mult timp în câmpul muncii sunt recompensate de sistem cu pensii mai mari.
„Una dintre probleme este că mulți au adăugări de stagiu. Ce înseamnă acest lucru este că au continuat să lucreze după ieșirea la pensie și au crezut că vor primi puncte de stabilitate pentru toată perioada, ceea ce este fals. Legea specifică clar că acestea se acordă doar până la ieșirea la pensie. După aceea, se adaugă stagiul de cotizare, iar pensia se recalculează procentual, dar fără punctele de stabilitate. Legea pensiilor este tehnică, complexă și greu de înțeles și aplicat”, a mai spus Mircea Cristian.
O altă confuzie pe care o fac pensionarii, mai spune directorul instituției județene, este cea între revizuire și contestație. Deciziile de recalculare a pensiilor pot fi contestate în termen de 45 de zile de la data primirii documentului. Contestația se face la instanța competentă de judecată, în timp ce revizuirea se face la casele de pensii.
Deciziile de recalculare a pensiilor sunt distribuite de Poșta Română, care mai are la dispoziție doar două zile – 30 și 31 august – pentru acest lucru. Întrebat ce se întâmplă în cazul în care vor exista întârzieri, directorul executiv al Casei Județene de Pensii a spus că în baza contractului care există vor fi aplicate penalități.
Trimite articolul
XDomnul asta pare complet idiot!
Amesteca niste termeni pe care sigur nu-i intelege!
DISCREPANTELE generate de legi diferite de pensionare, de stagii complete diferite (25 ani la femei si 35 ani la barbati) etc au fost rezolvate inca in 2005 cand toate pensiile s-au trecut pe puncte ramand insa inechitatea numitorului diferit cu care se obtinea PUNCTAJUL MEDIU DE PENSIE, acel 1.28569, 3.52147, etc inscrise pe taloanele de pensie in august 2024!
Astfel recalcularea ar fi trebuit sa fie cat se poate de simpla:
Punctajul mediu de pe talon (existent in sistemul informatic) se inmultea cu numitorul avut in vedere la calcularea lui (20, 25, 30, …, 35) si se impartea la coeficientul de corectie supraunitar (1.06…..1.41) aplicat intre 2011 pana in prezent si se obtineau astfel PP-punctele de pensie care exprima sintetic aceeasi cotizatie, deci la puncte egale rezulta cotizatii egale, dezideratul noii legi!
Apoi PP se inmulteste cu VPR=81 si rezulta cuantumul pensiei!
Simplu, clar, corect, echitabil!
Se putea face manual in max 3-4 luni;
Citesc ca la Timis sunt 153000 dosare!
Un functionar CJPP are nevoie de sa spunem 3-4 minute sa prelucreze cei TREI parametri (numere) despre care am scris mai sus, adica poate avea o productivitate de cca. 15-20 dosare/ora = 150 dosare pe zi = 750 dosare/luna!
Erau necesare 153000:750=204 om*luni de lucru :4 luni +50 oameni!
Guvernantii ne-au imbrobodit cu cat au lucrat ei vreo 5 ani ca sa “digitalizeze” si in final au facut rahatul praf!
-
ai cumva vaga impresie acest jupan a ajuns sef pe baza “competentelor ” sale? e pus, ca orice sef la stat pe considerente politice…asa ca…
-
Socotești timpul și activitatea altora. Te rog fă o încercare de-a socoti / distribui timpul tău de lucru.
Bună ziua ,va rog frumos sa ne spune -ti ,noi pensionarii romani cu domiciliul stabil în strainatate, cind primim noile decizii? Mulțumesc frumos ,sanatate.
-
La cat de vioi se misca astia, probabil ca le veti primi postum.
-
Când vin în țară la sarmale. Dacă trăiesc și nu sunt ținuți la fereastră pentru încasarea pensiei.
Recakcularea e foarte buna deoarece e echitabila. Bravo ot aceasta lege. Cei nemultumiti au primit prea mukt pana acum, deci nubau de ce sa se irite.La munca egala, pensie egala.
-
Și cu dreptul la un trai decent ce facem? Ok muncă egală, pensie egală, dar ar trebui să fie o pensie minimă calculată pentru a putea trăi. Și la cei care au contribuit continuu de la 20 de ani nu e mare lucru acea pensie. Pensiile “speciale” cu contribuții totale mult mai mici încă se dau! Nu este echitate.
-
La contribuții egale nu la munca !
totu e o inselatorie maxima jaf in stil mafiot romanesc original.Omul de rand in romania e considerat incult,asa ca -l putem pacalii cu cuvinte filozofice,.si asa nu pricepe prea mult.FARA rusine mai exista pensii inexplicabile de mari.
-
Nu este considerat .Este. El NU înțelege că prețurile sun mărite continuu de comercianți și NU de politicieni. Vă rog respectuos mergeți la magazin și notați. Exemplu: 1 kg de grâu se achiziționează cu 0.75 lei (RON). ! kg de pâine se vinde cu 7 (ȘAPRE) Lei(RON). Cine sunt BANDIȚII care ne vor omorâ?
Cei care au primit decizii pentru pensionare în 15 august 2024 ,primesc și decizie de recalculare începând cu 1 septembrie 2024?
Bună ziua,
Sunt pensionata anticipat și doresc sa știu dacă
am un copil născut și crescut pot sa beneficiez de
pensie definitiva mai devreme cu un an ?
Mulțumesc anticipat.
Aș dori să știu dacă pt calculul anilor de stabilitate se scad sau nu anii de facultate din anii din stagiul de cotizare contributiv . . Mie mi-au scăzut cei 6 ani de facultate ,