Universitatea de Vest Timişoara organizează în zilele de 9 şi 10 mai 2013 Conferinţa de drept bancar având ca temă “Clauzele abuzive în contractele de credit pentru consumatori”.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociaţia Română de Drept pentru Dezvoltare (ARDD), Asociaţia Europeană pentru Drept Bancar şi Financiar – România – Sucursala Timişoara (AEDBF-România – Sucursala Timişoara), Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar (ACJSFB) şi Asociaţia de Consiliere a Clienţilor Bancari şi a Asiguraţilor din România (ACCBAR).
La conferinţă sunt invitaţi să participe, în calitate de intervenienţi, profesori de drept comercial, drept bancar şi dreptul consumului de la facultăţi de drept şi de economie prestigioase din România, precum şi reputaţi specialişti în drept bancar care îşi desfăşoară activitatea în Banca Naţională a României, instituţii de credit, instituţii financiare nebancare şi societăţi de avocatură.
Prima parte a conferinţei va avea loc pe 9 mai 2013, între orele 10-16. Se vor dezbate: Probleme actuale în domeniul protecţiei consumatorilor; Sistemul bancar între interesul persoanelor şi interesul general – co-organizatori.
Partea a II-a va avea loc pe 10 mai 2013, între orele 10-16. Se va discuta despre: Clauzele abuzive în contractul de credit pentru consumatori; Legea, jurisprudenţa.
În cadrul conferinţei se vor aborda teme privind clauzele abuzive în contractele de credit bancar: evoluţii legislative şi tendinţe jurisprudenţiale în materie; impactul modificărilor aduse Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii asupra materiei creditului pentru consum; punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia creditului pentru consum; necesitatea specializării protecției consumatorilor în domeniul bancar; rolul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în supravegherea instituțiilor financiare; rolul medierii în soluţionarea litigiilor privind clauzele abuzive.
Conferinţa se adresează atât juriştilor specializaţi în materie bancară (avocaţi, judecători, consilieri juridici, mediatori etc.), cât şi altor specialişti interesaţi de fenomenul litigiilor dintre consumatori şi instituţiile financiare cu privire la clauzele abuzive (economişti, sociologi etc.). Totodată, sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor, instituţiilor şi organizaţiilor non-guvernamentale cu competenţe în domeniu.
Această manifestare se înscrie în ciclul conferinţelor de drept bancar organizate de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi Asociaţia Europeană pentru Drept Bancar şi Financiar – România – Sucursala Timişoara (AEDBF-România – Sucursala Timişoara).
Citiți principiile noastre de moderare aici!