Anul acesta, la clasele I-IV s-au înscris 22 de persoane private de libertate, iar la clasele V-IX 25 de persoane private de libertate. Ca element de noutate, începând cu anul şcolar 2010-2011, penitenciarul, în colaborare cu Eco-Şcoala Generală nr. 16, va înfiinţa clasa a IX-a.
„Şcolarizarea reprezintă o activitate fundamentală pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. În penitenciar, şcolarizarea este integrată în sistemul naţional de învăţământ, astfel încât la punerea în libertate persoanele care au suferit o condamnare să-şi poată continua studiile fără dificultăţi”, spune Magdalena Radu, purtător de cuvânt al penitenciarului.
Penitenciarul Timişoara are drept colaboratori pe linia şcolarizării persoanelor private de libertate pentru ciclul primar şi gimnazial Eco-Şcoala Generală nr. 16, şi pentru ciclul liceal Grupul Şcolar Tudor Tănăsescu din Timişoara.
Festivitatea de deschidere a noului an şcolar va avea loc la Penitenciarul Timişoara luni, de la ora 15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!