„Va fi mai mult decât un centru de zi. Va fi un spaţiu în care pensionarii să se poată întâlni, să joace remy, să danseze, să socializeze, să facă mişcare. În cadrul Clubului Pensionarilor – care se va numi Buna Vestire – sunt amenajate un cabinet stomatologic, unde după un program, medicii vor consulta gratuit pensionarii, o sală mică de sport – cu bicicletă, bandă de alergare, stepper – dar şi o sală mai mare, pentru diferite activităţi. Membrii clubului vor avea la dispoziţie şi o mică bucătărie, unde să îşi facă un ceai, o cafea sau sucuri”, a detaliat Adrian Orza, viceprimar al Timişoarei. Conform acestuia, intenţia municipalităţii – realizator al acestui proiect – este de a oferi în cadrul clubului un program zilnic, de dimineaţă până seară. „În plus, vreau să mulţumesc Gabrielei Puşcaş şi Clubului Rotary, care s-au implicat şi ne-au ajutat cu mobilier, urmând ca această colaborare să continue şi să beneficiem de sprijinul lor în continuare”, a adăugat viceprimarul Adrian Orza.
Este Anul European al Îmbătrânirii Active, o perioadă în care se promovează atragerea persoanelor vârstnice în viaţa socială, iar Clubul Pensionarilor Buna Vestire Timişoara completează oferta încă modestă a serviciilor timişorene în domeniu şi oferă o posibilitate în plus de petrecere a timpului liber, de ieşire din izolare a părinţilor noştri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!