Evenimentul va avea loc vineri seara, de la ora 19.00, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, iar cei care doresc să mai achiziţioneze invitaţii o pot face de la Clubul Lions Iris Timişoara, de pe strada Dr. Gh. Marinescu nr. 3, ap. 5. Ambulatoriul de specialitate şi Unitatea de Primire Urgenţe a Clinicii de Oftalmologie Timişoara a fost ridicată în anii 60, fiind în subordinea Ministerului Sănătăţii spre deosebire de restul clădirii, care aparţine Bisericii greco-catolice. La acest serviciu apelează zilnic între 80 şi 100 de pacienţi, prin urmare spaţiul este supus uzurii. Ultima igienizare s-a făcut acum doi ani, iar punctele sanitare şi coridorul au fost reabilitate, în 2005, de către diverse firme de specialitate şi din fondurile spitalului.
„Iniţiativa Lions este mai mult decât binevenită, este necesară”, a precizat prof. dr. Ileana Zolog, şefa Clinicii de oftalmologie Timişoara. Mai mult, în premieră pentru România, cu ajutorul Lions Club Gioachino Murat din Bari, Italia, în Timişoara va fi adus un câine-ghid pentru un profesor nevăzător de aici, în vederea utilizării lui pe toată perioada vieţii. „Este un proiect pilot, premergător înfiinţării aici a primului Centru Naţional Lions de Pregătire a Câinilor Ghid pentru Nevăzători”, a precizat Coneliu Vaida, preşedinte al Clubului Lions Timişoara. Conform datelor oferite de organizatori, în Timiş sunt în prezent 5.000 de persoane nevăzătoare sau cu probleme mari de vedere.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!