Pe panoul amplasat în parcarea ultracentrală Modex, deasupra imaginilor cu cele mai valoroase monumente de arhitectură din „oraşul comorilor” apar câteva logo-uri care informează privitorul atent că, oficial, candidatura oraşului Cluj Napoca este susţinută de Guvernul României şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Deocamdată, panoul a trecut neobservat, chiar de către cei care se zbat să impună candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Culturală a Europei. „Este absolut şocantă apariţia unei astfel de publicităţi în centrul Timişoarei. Din câte ştiu, aceste spaţii publicitare sunt concesionate de primărie unor firme de specialitate; presupun totuşi că pentru a afişa ceva, orice, e nevoie de anumite aprobări… Pe mine mă şochează şi mă doare lipsa de patriotism local a unei părţi din ceea ce am vrea să percepem drept comunitatea Timişoarei. În fond, lupta pentru acest titlu şi orice luptă pentru Timişoara este o luptă purtată pentru fiecare dintre noi şi pentru copiii noştri. Cred că e o sfidare acel panou”, a declarat Ada Lupu, directorul Teatrului Naţional şi iniţiatoarea Asociaţiei comunitare Timişoara – Capitală Culturală a Europei.
„Nu pot să cred! Nu poate fi adevărat că s-a pus aşa ceva în centrul Timişoarei. Dacă e aşa, atunci merg şi eu la Cluj Napoca şi plătesc să pun un banner de campanie pentru Timişoara. Nu unul, zece!”, a recţionat Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii timişorene şi unul dintre promotorii candidaturii.
Cert este că, deocamdată, clujenii sunt cel puţin un pas în faţă: nicăieri în „inima Transilvaniei” nu există vreun panou pentru candidatura Timişoara. „Vă pot spune ca am bătut, la pas, toată zona centrală a oraşului şi nicăieri nu este vreun afiş, panou sau ceva similar pentru Timişoara”, ne-a declarat prof.dr. Florin Draşovean, aflat, marţi, la Cluj Napoca.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!