Aproximativ 20 de plătitori se aflau, luni dimineață, înainte de ora 8, la Direcția Fiscală, așteptând deschiderea ghișeelor pentru a-și achita dările către bugetul local. Oamenii au vrut să scape de-o grijă și să beneficieze și de reducerea de 10% acordată persoanelor fizice care își plătesc impozitele integral până la sfârșitul lunii martie.
„Ca în fiecare an, cum se întâmplă mai nou, oamenii au învățat că nu este necesar să se trezească cu noaptea în cap să își plătească impozitele. Eu am ajuns la 7:30 și erau până în 20 de oameni în fața Direcției, le-am deschis la 7:45, ca să nu mai aștepte până la 8. În prima zi vin, de obicei, până în 3.000 de oameni. După cum a fost fluxul la primele ore ale dimineții, nu cred că vor fi 3.000 de contribuabili. Vin constant, și la noi, dar și la poștă”, ne-a declarat Adrian Bodo, directorul Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Timișoara.
Șase ghișee au fost deschise la Direcția Fiscală, dar timișorenii mai pot achita dările și la poștă, dar și la mall, precum și online, pe ghișeu.ro sau pe site-ul Direcției Fiscale – dfmt.ro. Potrivit șefului Direcției Fiscale, tot mai mulți oameni aleg să-și plătească impozitele pe internet.
Ce fel de impozit plătesc cei care au sediile firmelor acasă? Atenție, se depune o declarație de impunere!
Conform noului Cod Fiscal, timișorenii care folosesc proprietățile ce le dețin în scop nerezidențial plătesc un impozit mai mare anul acesta, spre deosebire de anul trecut.
Valoarea taxelor și impozitelor pe anul 2016 a fost aprobată încă din luna octombrie a anului trecut de consilierii locali. Anul acesta, unii proprietari plătesc puțin mai mult impozitul pe locuință, iar cei care nu își îngrijesc terenurile și casele riscă să intre la supraimpozitare, conform noului Cod Fiscal, dar abia de anul viitor. Mai mult decât atât, timișorenii care locuiesc în clădiri monumente istorice nu mai sunt scutiți de plata impozitului, ca până acum. În plus, dacă nu-și îngrijesc imobilele, riscă să plătească și ei un impozit de cinci ori mai mare decât ar plăti în mod normal.
Cei care folosesc imobilele ce le dețin ca și locuințe sau le închiriază pentru locuințe plătesc un impozit asemănător cu cel din anii trecuți, calculat prin aplicarea cotei de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii. Contribuabilii care închiriază însă imobilele ce le dețin unor societăți comerciale vor plăti mult mai mult, impozitul fiind calculat prin aplicarea cotei de 0,6% asupra valorii impozabile a locuinței sau a clădirii în cauză (n.r. atașat acestui articol găsiți un model de calcul al impozitului pe clădiri aferent anului 2016, comparativ cu anul 2015).
Mai există însă și situații în care unele proprietăți au destinație mixtă, adică sediul unei firme este acasă la patron. Ei trebuie să depună un formular la Direcția Fiscală înainte de a plăti impozitul.
„La mixte este puțin mai complicat, acolo unde sunt sedii de firmă în apartamente; cam mulți oameni intră în ceață. Și greșesc, pentru că nu se uită atent la definiția activității economice. Activitatea economică este cea care aduce venituri, activitatea administrativă nu reprezintă activitate economică. Dacă am activitate administrativă și țin numai documente la sediu, atunci este ok. De exemplu, un PFA zugrav nu prestează activitatea la el acasă, ci la terți, atunci el plătește impozit pe locuință. Cam la fel este și un avocat care are sediul acasă. El vine și depune pe nerezidențial, el o să spună că are activitatea la terți, dar poate să o facă și acasă. Noi nu avem cum să îl controlăm. Oamenii trebuie să vină să depună declarația de impunere, cei care sunt pe regimul nerezidențial sau mixt, apoi să plătească. Ne așteptăm la vreo 15.000 de situații”, ne-a explicat Bodo.
Declarațiile de impunere trebuie depuse de toți cei care dobândesc o clădire nouă în cursul anului sau folosesc un imobil în scop nerezidențial, ca sediu de firmă.
Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la 31 martie și 30 septembrie. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an, până la data de 31 martie, se acordă o bonificație de 10% la Timișoara.
Cum se aplică supraimpozitarea?
Supraimpozitarea nu se aplică de anul acesta, așa că cei care dețin imobile degradate mai au timp să le renoveze pentru a nu plăti un impozit chiar și de cinci ori mai mare.
Pentru ca timișorenii să achite impozite mai mari în cazul în care nu-și îngrijesc proprietățile, clădiri sau terenuri, funcționarii din Primăria Timișoara trebuie să lucreze puțin mai mult, să pregătească o evaluare a tuturor clădirilor din oraș, aflate în stare de degradare. Evaluarea se face după un sistem de calcul, pe bază de punctaje.
Există o diferențiere foarte clară la clădiri, în funcție de o grilă de evaluare a stării imobilelor. Comisia formată la nivelul primăriei va evalua fiecare clădire în parte, făcând referire la degradări minore, medii și majore. Se va ajunge la un punctaj, calculat în funcție de degradările la cornișe, streșini, învelitoare, jgheaburi, burlane, atic și elemente de tinichigerie, precum și în funcție de degradările la fațade – tencuială, zugrăveală, tâmplărie, elemente decorative, la pereți, șarpantă și împrejmuire. Așadar, va rezulta o supraimpozitare cu 300% pentru punctajul între 30% și 59.99%, cu 400% pentru punctajul între 60% și 79,99% și cu 500% pentru cel între 80% și 100%. Potrivit primarului Timișoarei, și cei care stau la bloc vor plăti „Taxa pe paragină”, așa cum a numit edilul-șef supraimpozitarea.
În ceea ce privește terenurile agricole, proprietarii ar urma să achite mai mult abia din 2018, pentru că impozitul pe teren se majorează cu 500% începând cu al treilea an, dacă un teren agricol rămâne nelucrat timp de doi ani consecutiv.
Autoritățile locale spun că va fi emisă câte o hotărâre de consiliu local separată pentru fiecare proprietar în parte.
„Se emite o hotărâre individuală, pentru fiecare proprietar, atât la clădiri, cât și la terenuri, care se aplică din anul următor constatării. În intravilan, dacă constatăm anul acesta, impozitul este majorat pentru anul viitor. La terenuri este aplicabil din 2018, după ce doi ani consecutivi este lăsat neîngrijit terenul respectiv”, explica Adrian Bodo, șeful Direcției Fiscale, atunci când au fost aprobate noile taxe și impozite locale.
Alte articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!