Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, de vineri de la ora 16 până duminică la ora 10, ploile se vor intensifica şi se vor extinde în jumătatea sudică a ţării.
„În Banat, Oltenia, nordul Munteniei, se vor cumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat, îndeosebi în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, peste 40…50 l/mp. La munte, la peste 1.800 m, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (10/11 octombrie), precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica în sud-vestul şi sudul teritoriului, cu viteze la rafală de 50…55 km/h, iar în sudul Bantului şi pe creste, va depăşi temporar 70 km/h”, anunță meteorologii.
De asemenea, reprezentanții ANM au emis o atenționare de cod galben de ploi și pentru perioada duminică, ora 10, – luni, ora 18.
În această perioadă vor fi precipitaţii în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l/mp, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte.
„Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60…70 km/h, îndeosebi în sud, sud-est şi în zonele de munte”, se mai arată în informarea ANM.
Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice, mai avertizează meteorologii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!